Schimbările climatice și condițiile pedologice din ultimii ani aduc cu ele noi provocări pentru fermieri, în special atunci când discutăm de protecția culturilor de toamnă – grâu, orz, secară, rapiță și muștar. Datorită acestor fenomene, în cele mai multe zone geografice ale tării, fermierii sunt nevoiți să semene culturile de toamnă în condiții de secetă la nivelul solului și atmosferei, datorate temperaturilor ridicate ale aerului. În aceste condiții pedoclimatice neprielnice, nu putem să avem o cultură bună și bine pregătită pentru a intra în perioada de iernare.
Din momentul răsăririi și până la intrarea în faza de iernare, plantele de cereale trec prin câteva procese fiziologice importante, care corespund cu perioada formării nodului de înfrățire, fenofaza de inițiere a fraților, formarea primordiilor și a numărului de boabe în spic, procese foarte importante pentru viitoarea recoltă. De aceea este recomandat ca atunci când pregătim tehnologia de înființare a culturii să utilizăm soiuri cât mai bine adaptate pentru zona noastră geografică, sisteme și produse adaptate pentru fertilizare, biostimulatori care să ajute plantele să treacă peste stresul fiziologic (consum mare de energie în formarea fraților și a noii recolte) și stresul produs de factorii abiotici și utilizarea produselor de protecție a plantelor pentru a menține cultura sănătoasă de la răsărire până la recoltare.
Condițiile pedoclimatice, cumulate cu celelalte elemente ce țin de tehnologia specifică culturilor de cereale semănate toamna, influențează dezvoltarea plantelor de cultură, însă, schimbările climatice și toamnele lungi, cu temperaturi ridicate, favorizează dezvoltarea unor dăunători foarte importanți ai culturilor, care produc pagube directe și indirecte. Insectele dăunătoare, prin atacul lor în perioada de toamnă, afectează plantele de cultură cauzând diminuări foarte importante cantitativ precum și calitativ ale producției. În unele zone ale țarii, atacurile puternice ale dăunătorilor, necontrolate în toamnă, cauzează pagube în ciclul doi de vegetație (după iernare) ducând la pierderi de recoltă de 50-60%, iar în cazuri extreme pot duce la compromiterea totală a recoltei. Aceleași situații, menționate la culturile de cereale, le întâlnim și la cultura de rapiță de toamnă.
Afidele sunt cunoscute ca fiind specii de insecte ce produc pagube însemnate atât cerealelor păioase cât și rapiței.
Afidele cerealelor, cunoscute sub denumirea populară de „păduchii cerealelor”, sunt insecte polifage ce trăiesc în colonii, aptere sau diptere cu aparat bucal care înțeapă și se hrănesc cu sucul celular. Toamnele călduroase și lungi favorizează dezvoltarea coloniilor de afide, atacul precum și migrarea lor de la o cultură la alta. Speciile de afide întâlnite în culturile de cereale sunt: păduchele ovăzului (Sitobion avenae), păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), păduchele cenuşiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi), păduchele verde al porumbului (Rhopalosiphum maydis) şi păduchele roz al gramineelor (Metopolophium dirhodum).
Pe lângă pagubele directe produse, prin migrare afidele produc pagube foarte mari prin infestarea culturilor cu viruși care produc virozele plantelor cum ar fi virusul piticirii grâului (WDV – wheat dwarf virus) sau virusul îngălbenirii și piticirii orzului (BYDV – barley yellow dwarf virus). Pentru controlul afidelor din culturile de cereale, ca tratament în toamnă, Summit Agro România vă oferă soluția salvatoare: DECA 2.5 EC – insecticid de contact din grupa piretroizilor de sinteză ce are 25g/L deltametrin substanță activă și acționează asupra insectelor dăunătoare prin contact și ingestie. DECA 2.5 EC are efect de șoc, combate dăunătorii în stadiul de adult și larvă, acționând la nivelul sistemului nervos al insectei, producând paralizia acesteia. Indiviizii paralizați nu se mai pot hrăni, iar în acest fel plantele de cultură sunt protejate.
Tratamentele cu produsul DECA 2.5 EC se fac la avertizare sau la apariția dăunătorilor în cultură. Numărul de tratamente recomandat este de 1-2 pe sezon, având o protecție de 7-10 zile de la aplicarea tratamentului. Doza recomandată pentru controlul afidelor în toamnă este de 0,15 L/ha produs comercial.
Pentru controlul insectelor dăunătoare din cultura de rapiță – purici de pământ (Psylliodes chrysocephala), puricii cruciferelor (Phyllotreta nemorum) și afide (Aphis spp.), ca tratament în toamnă, vă recomandăm să utilizați produsul DECA 2.5 EC aplicat în doză de 0,15-0,25 L/ha.
MOSPILAN 20 SG este un insectcid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în Țara Soarelui Răsare. Este omologat în România pentru culturile de rapiță, grâu, porumb, cartof, viță-de-vie, pomicultură și legumicultură, precum și trandafiri sau crizanteme și combate 19 specii de insecte dăunătoare culturilor agricole.
Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, de culoare albastră, omogene, fară tendință de sfărâmare și conține 200g/kg acetamiprid – substanță activă aprobată pentru utilizare până în 2033 în Uniunea Europeană.
Acțiunea rapidă a substanței active (acetamiprid) asigură combaterea dăunătorilor în toate stadiile de dezvoltare ale acestora. Formularea SG (granule solubile în apă) favorizează o absorbție superioară în plantă, datorită stabilității granulelor și dizolvării ușoare, fapt ce conduce la o eficacitate rapidă și la o perioadă de protecție îndelungată.
Mospilan 20 SG este omologat la cultura de rapiță pentru combaterea viespei rapiței (Athalia rosae), și este recomandat a fi aplicat în tratament de toamnă în doză de 150g/ha.
Pentru mai multe detalii despre Mospilan 20 SG, Deca 2.5 EC, cât și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitați site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.
Ing. Mărgărint NIȚĂ-DRAGOMIR
Director Tehnic
Summit Agro România