Fermierii români care se confruntă cu dificultăți financiare anul acesta, din cauza secetei, ar putea beneficia de o amânare a creditelor pe o perioadă de un an de zile, astfel încât să-și poată înființa culturile toamna aceasta și să-și poată duce mai departe afacerile. Ministrul Florin Barbu este în discuții pe marginea acestui subiect atât cu băncile, cât și cu instituțiile financiare nebancare și societățile de leasing.
”Am avut o primă discuție cu băncile la MADR, le-am arătat situația, nu aveau situația privind seceta și suprafața calamitată din acest an. Creditele care au fost date către fermieri, garantate de stat, prin Agro IMM Invest, prin Creditul Fermierului, toate au scadență în luna octombrie. Nu cred că le convine nici băncilor să aibă credite neperformante și să încerce să recupereze acești bani. Le-am dat termen o săptămână și jumătate să vină cu o soluție. (…) Aștept propunerile băncilor și bineînțeles că voi veni cu o soluție clară.
Ați adus în discuție și IFN-urile și societățile de leasing prin care fermierii au luat utilaje cu dobânzi destul de mari. Cred că pentru acele credite care depășesc un anumit nivel de dobândă, vorbim aici de o marjă fixă plus ROBOR de 6-7%, cred că acele credite la acele instituții nebancare din România ar trebui suspendate până în august 2025. Toate care au dobândă mai mare de 6-7%.
La bănci, eu sunt sigur că vom găsi o posibilitate astfel încât fermierii să poată însămânța culturile de toamnă și să poată plăti anul viitor în august aceste rate pe care le aveau de plătit acum”, a precizat ministrul Florin Barbu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.