Critici dure la adresa ciobanilor: „Pentru ce fac grevă, pentru că nu platesc taxe la stat?”

Ciobanii se pregătesc de protest, însă nu toți fermierii sunt de partea acestora. Emil Turdean critică dur solicitările crescătorilor de ovine și spune că, înainte de a cere bani de la stat, trebuie respectate și obligațiile față de stat.

Invitat în cadrul unui podcast, fermierul pune sub semnul întrebării solicitările ciobanilor și modul în care sunt acordate anumite forme de sprijin.

„Acum am văzut iară la mass media că ies ciobanii în stradă. Pentru ce fac grevă ciobanii, pentru ce bani? Că nu plătesc taxe la stat? Că vând la negru tot? Că iau subvenții de la Uniunea Europeană și sunt bălăriile pe pășuni de nu te vezi din câmp? Pentru aia le trebuie ajutoare de stat?. Că nu-și vaccinează oile ca să nu se afle numărul concret cât oi au? Păi eu am prieteni care și-au vaccinat oile tot pentru pesta micilor rumegătoare”, spune Emil Turdean, fermier din Ardeal.

În plus, fermierul face referire și la cazul de fraudă cu fonduri APIA a unuia dintre marii ciobani, susținând că banii publici trebuie să fie acordați strict acolo unde există nevoie reală.

„Un alt exemplu este cel mai mare cioban, cel care a fost arestat pentru minciuni cu APIA și așa mai departe. Nu, domnule, banul public este cel mai scump ban și trebuie să ajungă bine țintit. Să simtă nu un individ efectul acelui ban, să simtă o colectivitate, pentru că colectivitatea contribuie la taxe și impozite nu numai eu sau tu. Contribuim toți”, mai spune Emil Turdean.

Fermierul este la fel de critic și când vine vorba despre despăgubirile acordate pentru calamități. Acesta susține că, în anumite situații, fermierii care au obținut producții bune ar fi solicitat totuși despăgubiri.

„Și calamitățile alea să facă așa… Ați văzut primarul ăla din Teleorman, care a făcut producție mare și a cerut și calamitate. Exact așa se obțin și calamitățile astea, multe. Au avut producție și hai că rezolvăm, că primărie, direcția agricolă, că este prieten de-al nostru și o rezolvăm. Un ban n-aș da pentru calamitate, sincer. Banii ăia care i-au aruncat statul român de 10 ani pe calamități, dacă erau într-un cont X, să puteau face Y kilometri de canale de irigație și aducțiune. Oricum banii ăia nu ajung unde trebuie”, afirmă acesta.

Declarațiile vin într-un moment în care crescătorii de ovine anunță un protest de amploare în data de 15 septembrie privind restricțiile de export și gestionarea focarelor de variolă a ovinelor.

Related Articles