Uite cum poți să previi încolțirea cartofilor în depozite!

6

Încolțirea cartofilor în depozite a fost întotdeauna o mare problemă pentru producători.

Cultivatorii de cartofi pe suprafeţe mari, care îşi permit și investiţii pe măsură, au construit depozite cu atmosferă controlată. Producătorii mai mici, însă, au căutat tot timpul metode mai puţin costisitoare care inhibă încolţirea cartofului în depozite, cele mai multe dintre acestea presupunând însă utilizarea produselor chimice, care ridică însă alte probleme, de această dată din punctual de vedere al consumatorilor.

Cercetătorii vin însă cu o veste bună: încolțirea cartofilor poate fi evitată și prin înlocuirea produselor chimice cu diverse uleiuri esențiale, în tratarea tuberculului, scrie adevărul.ro.

Calitatea finală a cartofului este afectată de foarte multe ori în timpul depozitării sale, deoarece există riscul de încolţire sau putrezire din cauza agenţilor patogeni, cum ar fi bacteriile şi ciupercile.

Pentru a evita încolţirea producţiei, un cercetător din Costa Rica a testat folosirea uleiurilor esenţiale pe cartofi. Astfel, inginerul agricol David Gómez Castillo a înlocuit substanțele chimice folosite pentru tratarea cartofilor cu uleiuri esenţiale de mentă, chimion, coriandru, eucalipt şi cuişoare. Ei bine, uleiurile „s-au dovedit a fi mari inhibitori”, spune Castillo.

Metoda este privită cu atenţie şi de Serviciul Comunitar de Informaţii pentru Cercetare şi Dezvoltare (CORDIS) din cadrul Comisiei Europene, mai ales că cercetările efectuate de David Gomez au evedenţiat un efect antimicrobian al uleiurilor esenţiale la principalii fitopatogeni (ciuperci şi bacterii).

Curios, Ion Vărzaru, agricultor din comuna dâmboviţeană Lunguleţu, zonă renumită pentru producţia de cartofi, a încercat și el această metodă. El a pulverizat pe o cantitate mică de cartofi nişte ulei esenţial de portocale și a constatat că într-adevăr acesta inhibă încolțirea cartofilor.

Cu toate acestea, deocamdată, în zona Lunguleţu aceste metode nu sunt răspândite, pentru că lumea nu are încredere, a mai povestit Ion Vărzaru pentru adevărul.ro.