Cum se construiește succesul în agricultură – Cooperativa cu cifră de afaceri de peste 100 milioane lei

1

Termenul de ”cooperativă” este, încă, pentru mulți români, unul încărcat de conotații negative, care duce cu gândul la fostele CAP-uri. Totuși, există numeroase exemple care demonstrează că se pot face, și în țara noastră, agricultură și afaceri ca în Occident.

Unul dintre aceste exemple este cooperativa Braicoop din județul Brăila, înființată în urmă cu 15 ani. Aceasta și-a mărit orizonturile de la an la an, ajungând la rezultate impresionante în prezent. Președintele Braicoop, Gabriel Stanciu, ne-a dat mai multe detalii în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

”Cooperativa noastră a luat ființă în anul 2009. Bazele au fost puse de 15 fermieri, am avut o suprafață de aproximativ 800 de hectare în 2009. Astăzi, după 15 ani și multe realizări, am ajuns la 58 de fermieri și exploatăm împreună aproape 16.000 de hectare.

Când am început, în 2009 și 2010, cifra de afaceri a fost 0, pentru că încă eram la început, nu știam despre ce e vorba, nu ne cunoșteam atât de bine, nu aveam atât de multă încredere unul în celălalt. În 2011, cifra noastră de afaceri a fost de 15 milioane lei și am avut un număr de 2 salariați. În 2012 am avut 14 milioane, în 2013 și 2014 – 20 de milioane, în 2015 – 30 de milioane, în 2016 – 37 de milioane, 2017 – 47 de milioane, în 2019 am avut o cifră de afaceri de 49 de milioane, iar în 2020 a scăzut la 32 de milioane, pentru că în 2020 au fost condițiile meteo nefavorabile. A fost primul an de secetă și s-a resimțit foarte acut. În 2021 ne-am mobilizat și am ajuns la o cifră de afaceri de 89 de milioane, iar anul trecut l-am închis cu 106 milioane, cu un număr mediu de 10 salariați.

În cadrul cooperativei asigurăm tot ceea ce înseamnă inputuri în fermă, asigurăm inputurile care trebuie în procesul tehnologic, nu la prețurile cele mai mici, ci la prețurile cele mai corecte. Totodată, prin intermediul cooperativei ne vindem producția. Din 2019 încoace, procentul producției vândute prin cooperativă depășește 95%”, a precizat Gabriel Stanciu pentru AGRO TV.

Mai multe detalii legate de cooperativa Braicoop, dar și de o altă cooperativă de succes din România, din sectorul zootehnic, puteți alfa urmărind înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”.

video
play-sharp-fill