Cutremurul din Turcia a avut impact direct asupra prețurilor legumelor din România, care au crescut cu 20-30%, chiar la șapte zile de la tragicul eveniment. Aceasta este opinia unuia dintre cei mai mari producători de leguminoase din țară.
Legume importate din Polonia, Germania, Olanda, la prețuri mai mari
„Cutremurul a afectat zona agrară a Turciei, astfel că de acolo nu mai vine marfă. Prețurile au crescut cu 20-30%. Acum vine marfă din Polonia, Germania, Olanda, la prețuri mai mari. Fermierii locali se aliniază la noile prețuri”, a declarat fermierul Florin Stoian pentru Economica.net.
„Presiunea pe preț va exista întotdeauna. Hypermarketurile fac promoțiie dorind să aducă cumpărătorii în magazine și, în același timp, dorind să aibă și profit, ceea ce înseamnă că va pune presiune pe furnizor. Este o piață liberă, concurențială, în care este natural să se întâmple așa. Problema cea mai mare este însă presiunea de la import”, a mai explicat fermierul pentru Economica.net.
Turcii produc mai ieftin pentru că nu se supun rigorilor UE
Potrivit fermierului, produsele autohtone sunt concurate neloial de marfa din statele non-UE, în special Turcia, unde nu există aceleași limitări legate de nivelul redus de pesticide, iar Guvernul oferă o serie de facilități fiscale exportatorilor.
„Turcii produc mai ieftin pentru că îi ajută și clima și pentru că Turcia nu se supune rigorilor UE în ceea ce privește nivelul de pesticide și îngrășăminte”, mai explică Florin Stoian pentru aceeași publicatie.
Stoian Land Cooprativă Agricolă este unul dintre cei mai mari producători de leguminoase din țară. Are 47 de angajați si 850 de hectare de teren pe care le cultivă în județul Costanța.