Daea explică ce se întâmplă cu banii de la Comisia Europeană pentru fermierii români

5

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a confirmat, marți, că restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina au fost prelungite de Comisia Europeană până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, informează AGERPRES.

„A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern”, a precizat Petre Daea.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia României i-au fost alocate aproape 30 de milioane de euro, șeful MADR a precizat că, în prezent, Comisia aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

„Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani”, a mai spus Petre Daea.

Cu toate acestea, la sfârșitul lunii aprilie, după Consiliul AgriFish de la Luxemburg, ministrul Daea afirma că România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de cereale din Ucraina şi va primi suma cuvenită pentru compensarea fermierilor, indiferent dacă cele patru ţări (Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia) ridică sau nu măsurile pe care le-au luat unilateral.

„Domnia sa (vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis – n.r.) a spus foarte clar: sunt două situații în care România trebuie să fie acoperită de decizii ale Comisiei și de aceea vă rog pe toți să renunțați la o asemenea măsură (de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina – n.r.), dacă doriți să vă dăm sprijinul (…). România trebuie ajutată și, în condițiile în care nu renunțați, României îi dăm un alt statut, și anume o protejăm noi prin decizia Comisiei și trimitem banii imediat României”, le promitea Petre Daea fermierilor români în la sfârșitul lunii aprilie.