21 de persoane au fost trimise de către procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, într-un dosar privind obţinerea frauduloasă de fonduri europene, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie remis, joi, redacției AgroTV.
Potrivit DNA, inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea, în calitate de autori sau complici, a unor infracţiuni de „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură private”.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se arată că, în cursul anului 2020, unul dintre inculpaţi ar fi favorizat obţinerea fără drept de către mai multe persoane (printre care şi ceilalţi 20 de inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză) a sprijinului financiar oferit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în cadrul „Programul Naţional Apicol – Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică”, demersuri care ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu instituţiei menţionată anterior în sumă totală de 470.944 lei.
Anchetatorii mai spun că inculpatul ar fi pus la dispoziţia persoanelor beneficiare 226 de înscrisuri (facturi, chitanţe, bonuri) prin care ar fi atestat, în mod nereal, că le-a vândut acestora mai multe familii de albine şi mătci. Ulterior, persoanele respective ar fi depus acele documente la APIA, în vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile.
„În schimbul ajutorului acordat, inculpatul ar fi primit de la beneficiarii programului diverse sume de bani ce ar fi fost achitate acestuia după obţinea finanţării. De asemenea, în momentul efectuării controalelor de către lucrătorii APIA, inculpatul ar fi pus la dispoziţia persoanelor respective proprii stupi cu albine, pe care i-ar fi inscripţionat cu numerele stupinelor beneficiarilor, pentru a crea aparenţa că acestea ar fi fost achiziţionate în mod real”, se mai arată în comunicatul citat.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Vâlcea, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.
„Anterior, în acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”, precizează reprezentanții DNA.