Măsura plafonării adaosului comercial ar urma să fie extinsă, în așa fel încât să fie aplicată la toate produsele românești, potrivit celor mai recente discuții din cadrul coaliției de guvernare. Deși măsura este menită să facă produsele românești mai accesibile pentru consumatori, producătorii se tem că aceasta va avea un efect devastator asupra micilor fermieri.
Potrivit lui Zoltan Haller, fondator al Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțata Românească” tip Simmental (ACVBR-SIM), există deja procesatori care amenință fermierii că vor reduce prețul de achiziție al laptelui.
”Eu am o temere vizavi de această propunere. Tot ce înseamnă reduceri se vor duce până la producători. Cel mai tare o să sufere crescătorii de animale, iar dacă astăzi vând laptele cu 1,3 lei/litru, îl vor vinde cu 0,7 lei/litru în momentul în care o să intre în vigoare această reglementare.
Am experimentat pe propria piele această modificare. Nu dau nume, dar este un procesator prezent pe piață care a spus nonșalant că nu îl interesează de soarta fermierilor, are variante de a aduce lapte la prețuri de dumping, iar el își asigură acel profit. Trebuie să aibă profit, pentru că altfel moare, și mai mult, și el este speculat la rândul lui de către retaileri. Este trist, pentru că această reglementare la nivel de Guvern o să dea în cap micilor producători”, a precizat Zoltan Haller pentru AGRO TV.