Decizia pe care a luat-o un crescător de tauri de carne: „Nu-mi doresc să mai plec din țară”

36
Decizia pe care a luat-o un crescător de tauri de carne: „Nu-mi doresc să mai plec din țară”

Salutară este decizia unui crescător de tauri de carne din Covasna care investește deja într-o exploatație specializată, astfel încât să nu mai fie nevoit să-și câștige existența pe meleaguri străine.

„Investesc într-o fermă pentru că nu îmi doresc să mai plec din țară și am ales taurii, deoarece se cresc mai ușor decât alte animale. Suntem în curs de implementare, încă nu am început construcția, dar am cerut oferte de la constructori”, a declarat pentru ZF Agropower, Mihai Dia, acționar al companiei Diaz Home Cons.

De altfel, compania citată ar ocupa locul I în topul investitorilor în ferme de tauri de carne. Covăsnenii au accesat fonduri europene FEADR în valoare de 8,18 milioane euro, conform datelor AFIR, agregate de sursa de presă amintită mai sus.

Dia deține 52% din business, iar Ionuț Pasca, partenerul său, deține 48% din acțiunile firmei, potrivit Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor, citată de ZF.

În cadrul emisiunii, Mihai Dia a precizat că a luat și el în calcul abatorizarea, având deja propriul abator, dar și la desfacerea cărnii în propriul magazine, făcut la poarta fermei.

Conform precizărilor antreprenorului, politica guvernanților a fost să se concentreze în fostul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014 – 2020) pe sprijinirea înființării unor ferme de bovine de carne, sector la care România este deficitară.

Concret, a fost acordat un punctaj mai mare proiectelor care aveau planificate astfel de investiții din fonduri europene. Demersul a fost inițiat în contextul în care șeptelul de bovine al României a scăzut din 2007 încoace, de la 3 milioane la 2 milioane în 2019, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS).

Atracție față de profit

În cadrul aceleiași intervenții televizate, investitorii în ferme de tauri de carne s-au declarat atraşi şi de profitul pe care îl poate aduce un astfel de business. Este și exemplul Ralucăi Nistor, manager operaţional în cadrul De-Levie Farms, grup din Israel care are ferme în ţara-mamă, în Portugalia, Lituania şi România.

Potrivit precizărilor domniei sale, în medie, preţul de achiziţie pentru un viţel de 90 de kilograme este de 250 de euro. Compania îl îngraşă ulterior şi preţul său creşte de câteva ori. Cea mai scumpă rasă este Blue Belgium, urmată de Siemmental.

„Un viţel din rasa Blue Belgium poate avea un preţ dublu faţă de unul din rasa Holstein“, declara anterior, pentru aceeași sursă de presă, Raluca Nistor.

Faptul că preţul unui taur poate ajunge şi la câteva mii de euro l-a determinat şi pe Constantin Zicu, proprietarul companiei Nizicom Internaţional, să pună bazele unei exploatații de tauri în localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, cu fonduri europene de circa 5 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul AFIR.

Ferma, începută în 2020, va avea o capacitate de 450 de capete de animale, iar acestea vor fi date cărtre abatoare şi mari procesatori.

Investitorul precizează că investiţia este rentabilă şi a adăugat că aceasta va fi una dintre cele mai mari ferme de tauri de carne din judeţul Tulcea.

În ultimii trei ani, opt companii au accesat fonduri europene în valoare de 44,7 milioane de lei pentru a construi ferme de tauri de carne, potrivit statisticilor AFIR.