Dezastru la rapiță din cauza secetei! Fermierii întorc culturile!

6

Seceta din perioada septembrie-octombrie 2023 a produs daune serioase în culturile de rapiță înființate în toamna anului trecut, iar fermierii sunt nevoiți acum să le înlocuiască cu unele de floarea-soarelui sau porumb.

În județul Olt, au fost calamitate de secetă aproximativ 15% din culturile de rapiţă, respectiv o suprafaţă de 2.500 de hectare din totalul de 17.000 de hectare cultivate în toamnă, fermierii cerând autorităţilor să efectueze constatările în teren privind suprafeţele şi proporţia în care au fost afectate, pentru a putea trece la înlocuirea culturilor cu unele de floarea-soarelui sau porumb, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Mihaela Luminiţa Mareş.

„Până astăzi au fost depuse solicitări şi s-au efectuat evaluările în teren pentru o suprafaţă de aproximativ 2.500 de hectare cultivate cu rapiţă, calamitate într-un grad de peste 70%, unele chiar de 100%. S-a constat că din cauza lipsei precipitaţiilor din toamna trecută, din lunile septembrie şi octombrie, mai multe culturi de rapiţă din nordul judeţului au fost calamitate, adică nu au răsărit, sunt întârziate ca fenomen de vegetaţie, sunt nedezvoltate conform etapei tehnologice, răsărirea este neuniformă”, a explicat Mihaela Luminiţa Mareş, precizând că au fost constatate calamităţi în 15 localităţi din judeţ, cele mai mari suprafeţe fiind în localităţile Oporelu (440 hectare), Bărăşti (430 hectare), Poboru (239 hectare) şi Tătuleşti (240 hectare).

Mihaela Luminiţa Mareş a menţionat că procedura pentru constatarea calamităţilor începe cu solicitările depuse de fermieri la primăriile localităţilor, acestea întocmesc un raport operativ, iar reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene şi APIA se deplasează în teren pentru a constata şi evalua suprafeţele şi gradul de afectare a culturilor.

În ceea ce privește alte culturi înfiinţate în toamna trecută în județ, cum sunt cele de grâu (cultivat pe 129.000 de hectare) sau orz (14.000 hectare), până în acest moment lucrurile se prezintă, din fericire, foarte bine, potrivit directorului adjunct al DAJ Olt.