Directorul general de la CAI Curtici și unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din țară, Dimitrie Muscă, îi cere demisia ministrului agriculturii, Petre Daea, invocând dezastrul din sectorul zootehnic. Fermierul arădean s-a dezlănțuit în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, și l-a acuzat pe șeful MADR că ori nu vrea să facă nimic, ori servește alte interese.
”Problema este destul de groasă. Se taie sute și sute de vaci pe zi. Sunt trei abatoare în Moldova unde pleacă din zona mea, de la Arad, trei TIR-uri pe săptămână. Vacile de lapte se taie, mai avem un efectiv foarte mic, nu ne ajunge și nimeni nu vrea să înțeleagă acest aspect. Eu, personal, l-am întrebat pe Daea dacă știe că se taie atâtea vaci. Mi-a spus că știe, dar nu știe cum să rezolve problema. Păi dacă nu știi cum să o rezolvi, dă-te de-o parte, să vină altul care știe să o rezolve. Nu vedem că nu mai avem zootehnie în România? În patru etape de-ale lui Daea s-a dus zootehnia, a început de când a fost prima dată ministru și s-a tot dus. Am ajuns să nu mai avem vaci.
Fac o divagație pe creșterea porcului. Cineva a vorbit cu ministrul și i-a spus că a redus din nou bunăstarea la porc destul de substanțial. Eu, de exemplu, trebuie să scad cu 3.000 de porci efectivul de la Curtici. Domnul ministru a spus că a vorbit, dar nu mai poate să facă nimic. (…) Păi în condițiile în care noi mai producem în România 12% din carnea de porc, ar trebui să dăm un avânt, să încurajăm fermierii să crească porci. Acolo unde e cel mai prost, acolo s-a redus. El nu e și ministrul zootehniei? El nu răspunde și de porc, și de pasăre, și de vacă? Habar nu are. Eu îmi asum ce spun, pentru că am avut discuții cu el. Nu vrea, nu îl interesează, sau servește pe altcineva. Asta cred eu, cel puțin.
Întrebat de realizatorul Ovidiu Ghinea dacă îi cere demisia ministrului Petre Daea, Dimitrie Muscă a răspuns afirmativ. Mai mult, fermierul l-a provocat pe șeful MADR la o dezbatere față în față, în direct la AGRO TV.
”De mult i-am tot cerut-o, spre binele agriculturii românești și, în special, pentru zootehnie. Eu suport orice, vin la București, să vină cu mine într-o emisiune. N-o să aibă curajul să vină cu mine în emisiune. Nu se poate arăta un lucru bun făcut în zootehnia românească. El merge să caute sămânța de porumb și de grâu în pământ, să vadă lumea cât e de preocupat”, a spus Dimitrie Muscă.