Dimitrie Muscă: ”Importăm în prostie lapte și carne. Am distrus totul!”

25
Dimitrie Muscă: ”Importăm în prostie lapte și carne. Am distrus totul!”

Pesta porcină africană (PPA) continuă să se răspândească în neștire în mai multe zone din România, principalul vector de transmitere fiind porcii mistreți. În județul Arad, numărul focarelor din ultima perioadă a ajuns la 17, iar sute de porci din gospodăriile oamenilor au fost omorâți. Într-un interviu acordat AGRO TV, fermierul Dimitrie Muscă a vorbit despre această problemă, catalogând-o ca o adevărată ”tragedie”.

”Am avut de multe ori aceste discuții. Iată, pesta porcină africană a venit, este în zona noastră, s-au omorât până astăzi 275 de porci la populație. E o tragedie. Toată lumea spunea că Muscă e rău, că ne jignește… Am vorbit frumos de atâtea și atâtea ori, de la obraz, măi oameni buni, haideți să facem ceva. Adică am omorât repede 275 de porci, dar mistreții nu ne ducem să-i omorâm nici acum”, a spus Dimitrie Muscă pentru AGRO TV.

De altfel, fermierul de la Curtici trage de multă vreme semnale de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de porcii mistreți în răspândirea bolii. Cu toate acestea, cuvintele sale par să fie neputincioase în fața deciziilor autorităților.

”Am avut o ședință la Prefectură unde ni s-a spus de către cel care era de la Garda Forestieră de la Oradea că deținătorii de fonduri de vânătoare nu ascultă și nu au ce să facă. Nu există lege în România? Am vorbit direct cu ministrul Oros – domnule ministru, faceți ceva, pentru că chiar dacă mistreții sunt la Ministerul Mediului, dumneavoastră sunteți ”tatăl agriculturii”. Răspunsul sincer a fost că nu are ce să facă, pentru că ministrul Mediului nu îl ascultă pur și simplu”, a mai precizat Dimitrie Muscă.

Președintele CAI Curtici a atras atenția și asupra sumelor uriașe care se cheltuie ca o consecință a răspândirii pestei porcine africane.

”80% din carnea de porc se importă din afară. Laptele se importă în prostie din afara. Am distrus totul. Orice guvernare, cât de proastă ar fi, ar trebui să vadă că avem o problemă, nu mai avem porc, nu mai avem lapte, copiilor în școli le dăm lapte din Polonia și Ungaria, carne aducem din Ungaria. Noi ce am făcut? Forța de muncă a plecat în afară la salarii mai bune. (…) S-au dat vreo 600 de milioane despăgubiri la oameni pentru porcii uciși. Mai și importăm carne de porc de aproape 1 miliard de euro. Păi suntem oameni normali?”, a mai spus Dimitrie Muscă.

Publicată de AGRO TV pe Vineri, 28 august 2020