Dimitrie Muscă renunță la 1.700 de hectare de rapiță: „Cultura este compromisă din fașă”

Seceta continuă să dea peste cap planurile fermierilor pentru noul an agricol. Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din vestul țării, spune că este nevoit să renunțe la cele 1.720 de hectare însămânțate cu rapiță în zona Curtici și Olari, județul Arad, după ce lipsa precipitațiilor a compromis cultura încă din primele faze de vegetație.

Fermierul a explicat, în emisiunea „Agricultura la Raport”, la AGRO TV, că după semănat au căzut doar 7-8 litri de precipitații pe metru pătrat. Cantitatea de apă a fost suficientă pentru declanșarea germinației, însă ulterior ploile au lipsit.

„O parte din rapiță este răsărită, o parte a germinat embrionul, s-a uscat și a rămas acolo. Este cheltuială mare”, a precizat Dimitrie Muscă. În aceste condiții, fermierul spune că a luat deja decizia de a întoarce cultura și de a însămânța suprafețele respective cu grâu și orz. Potrivit acestuia, terenul se află încă într-o stare bună pentru semănatul cerealelor de toamnă, iar lucrările vor fi făcute astfel încât îngrășămintele deja aplicate să poată fi valorificate.

„Nu am altă soluție decât să întorc cultura, este compromisă din fașă. Am avut sămânță de grâu și orz, măresc suprafața de orz și de grâu, ca să nu am o pierdere”, a explicat fermierul.

Dimitrie Muscă a precizat că nu va ara terenurile însămânțate cu rapiță, întrucât această lucrare ar duce îngrășămintele la o adâncime mai mare și ar crește pierderile. În schimb, după însămânțarea cerealelor va fi nevoie de o erbicidare atentă pentru eliminarea plantelor de rapiță care au reușit să răsară. 

Pierderile sunt cu atât mai importante cu cât rapița a reprezentat în acest an o sursă importantă de venit pentru exploatația de la Curtici „Anul acesta, numai pe Curtici am încasat 10 milioane de lei pe rapiță. Iată, deja aceștia sunt bani pe care îi pierd. Nu am ce face”, a mai spus Dimitrie Muscă, la AGRO TV.

Related Articles