Dispare Programul TOMATA! Anunt oficial de la MADR despre ajutoarele pentru legumicultori

5
Dispare Programul TOMATA! Anunt oficial de la MADR despre ajutoarele pentru legumicultori

Programul Tomata dispare începând de anul viitor! Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” de către secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), George Scarlat. Acesta a precizat să Ministerul va înlocui acest program cu unul destinat pentru un spectru mai larg de legume, astfel încât mai mulți legumicultori să poată să beneficieze de acești bani.

”Programul Tomata, exact așa cum am spus și ne-am angajat în fața legumicultorilor va fi în locuit. Va exista sub forma de sprijin pentru fermierii din legumicultură în spații protejate, la un spectru mai larg de legume, pentru că, din păcate, s-au văzut și minusurile la Programul Tomata. El a fost, într-adevăr, un real sprijin pentru fermieri, pentru că a acoperit o parte din costurile fermierilor legate de încălzirea spațiilor protejate, dar în același timp, pentru că toți legumicultorii produc cam în același timp, prețurile au scăzut la livrare. 

Nu știu cât acoperă acei 3.000 euro pentru un fermier, pentru că sunt alți fermieri care au spus că mizează pe alte culturi, cum ar fi păstăile, și au obținut venituri mai mari decât dacă ar fi mizat de tomate. În plus, mulți ne-au spus că au infestat solul, practicând excesiv această cultură în spațiile respective.

Va exista în continuare un program de sprijin pentru spațiile protejate, dar nu siguranță nu va mai fi denumit Programul Tomata, ci va fi pentru mai multe culturi de legume în spații protejate”, a precizat George Scarlat în exclusivitate pentru AGRO TV.