DNA: Director al Muzeului Naţional al Ţăranului Român acuzată de zeci de achiziţii supraevaluate

3
DNA a anunţat, miercuri, că directorul economic al Muzeului Naţional al Ţăranului Român a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că ar fi achiziţionat bunuri supraevaluate de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

Este vorba despre Daniela Mihaly care, potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2019 – decembrie 2020, ar fi efectuat, în numele muzeului, un număr de 21 de achiziţii de bunuri supraevaluate.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Danielei Mihaly, director al Direcţiei economice şi membru în consiliul de administraţie al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei în formă continuată (21 de acţiuni).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada decembrie 2019 – decembrie 2020, Daniela Mihaly, în calitate de director al Direcţiei economice a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în atribuţiile sale, respectiv ar fi efectuat, în numele muzeului, un număr de 21 de achiziţii de bunuri, supraevaluate, de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

„Achiziţiile, constând în produse consumabile de uz curent şi produse de curăţenie, în sumă totală de 146.449 lei, ar fi fost făcute cu încălcarea legii, scopul nefiind altul decât să permită societăţii deţinute şi administrate de persoana din familia inculpatei să se interpună în relaţia cu furnizorii şi să obţină, în dauna Muzeului Naţional al Ţăranului Român, un folos necuvenit de 72.410 lei (reprezentând valoarea totală a adaosului comercial practicat)”, arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.