Home exclusiv George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, a fost reţinut pentru 24 de ore

George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, a fost reţinut pentru 24 de ore

964 views

UPDATE: Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore față de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea și Constantin Cîrciumaru, toți asociați la societățile comerciale de producere și comercializare a băuturilor alcoolice implicate în activitatea infracțională, care și-au împărțit funcțiile de management, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, ca autori și/sau complici. 

Potrivit DNA, în perioada 2010 — 2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de Ivănescu, Bucura, Zlotea și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

“Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos”, se arată în comunicatul DNA.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Omul de afaceri a fost adus de către forţele special la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit news.ro, George Ivănescu este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi corupţie. “Procurorii DNA au facut, luni, 17 octombrie, 28 de perchezitii in Bucuresti si judetele Constanta, Ilfov, Buzau si Prahova, la sediile unor firme din industria viticola si la locuintele mai multor persoane, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie si evaziune fiscala. Aceste fapte ar fi fost comise in perioada 2010-2014”, anunţă ştirile Pro TV.

George Ivănescu şi Emanuel Corneliu Dobronauţeanu se numără printre persoanele care controlează în mod indirect compania de vinuri Murfatlar România SA, aflată printre primii zece producători de la noi din ţară. Compania a intrat în insolvenţă în martie 2012 şi are ca principal acţionar o altă societate aflată în insolvenţă, Euroavipo SA Poşta Câlnău.