Drumul Transfăgărășan a devenit, în mare parte, inaccesibil

13
Drumul Transfăgărășan a devenit, în mare parte, inaccesibil

Începând de astăzi, Drumul național DN 7C – Transfăgărășan cunoscut internațional sub denumirea de “cel mai spectaculos drum din România”, se închide circulației publice.

“Miercuri, 21 octombrie 2020, începând cu ora 00:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va închide pentru toate categoriile de autovehicule” se arată într-un comunicat al CNAIR.

Şoşeaua TRANSFĂGĂRĂŞAN se află pe Drumul Naţional 7C (152 km), drum ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km, prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoşeaua ajunge la altitudinea maximă de 2042 metri la Bâlea Lac.

Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza înzăpezirii, pericolului de avalanşe, căderi de stânci sau alunecări de teren.

Totodată, și porțile tunelului Bâlea-Capra se vor închide în timpul iernii, pe  toată perioada închiderii oficiale a drumului. Dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, tunelul se poate traversa la picior pe cele două uși pietonale prevăzute în porți. 

În perioada 20 octombrie 2020 – 30 iunie 2021, DN 7C – TRANSFĂGĂRĂŞAN este ÎNCHIS PARȚIAL pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu). Porţiunea închisă se redeschide circulaţiei începând cu data de 1 iulie 2021.