Home Stiri agricole După grevă, Costel Caras i-a trimis pe toţi fermierii la APIA.Vezi ...

După grevă, Costel Caras i-a trimis pe toţi fermierii la APIA.Vezi ce surprize ar putea avea!

837 views

După greva din faţa Ministerului Agriculturii, Costel Caras, fermierul care a protestat faţă de neplata subvenţiilor a anunţat că a suspendat doar protestul şi i-a îndemnat pe fermieri să meargă personal la Agenţia de Plăţi în Agricultură  (APIA) pentru a se asigura că nu au probleme, pentru ca angajaţii agenţiei să nu mai aibă scuze pentru a amâna plata subvenţiilor:

“Întrerupem numai greva foamei. O facem până pe data de 15 august. Dacă în proporție de peste 90% promisiunea de a plăti totalitatea banilor, cu excepția problemelor care v-au fost prezentate — sunt aici în jur de 3.029 de fermieri, din câte îmi aduc aminte din cifre, care au probleme și trebuie să meargă la APIA să și le rezolve…deci, întrerupem până pe 15 august. Dacă se vor plăti banii, noi întrerupem definitiv și ne vedem de vacile noastre, de fermele noastre”, a spus Caraș.

Totodată, Costel Caraș i-a îndemnat pe fermieri să se intereseze la APIA dacă au sau nu probleme și i-a sfătuit să nu aștepte să fie sunați sau notificați de personalul Agenției.

“Mergeți sau sunați la APIA și vedeți dacă aveți probleme. Nu așteptați o notificare! Nu așteptați să vă sune cineva! Sunați, întrebați: ‘Am probleme?’ Dacă sunt probleme, mergeți și rezolvați-le cât mai repede, pentru că va fi o scuză: “N-am putut să termin pe 15 august pentru că fermierii au fost notificați și nu mers să-și rezolve problema”, le-a spus Caraș fermierilor.