Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Emil Dumitru s-a aflat luni, 13 iulie, la reuniunea Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish) de la Bruxelles, unde Comisia Europeană și-a prezentat strategia privind creșterea animalelor și planul privind proteinele.
„România apreciază publicarea celor două inițiative și consideră că trebuie implementate într-o manieră integrată. Dezvoltarea producției de proteine este strâns legată de competitivitaea și reziliența sectorului zootehnic. Zootehnia are un rol strategic și trebuie să menținem producția pentru necesitățile proprii și să evităm înlocuirea prin importuri fără standarde echivalente. Apreciem accentul pe prevenirea bolilor, biosecritate și vaccinare preventivă, respectiv intenția de a mobiliza instrumente financiare dedicate investițiilor. Acest sector trebuie să rămână viabil și atractiv, cu o distribuire mai corectă a valorii în lanțul alimentar și sprijn financiar adecvat”, a declarat Emil Dumitru în cadrul reununiunii AgriFish.
Oficialul MADR a adus la cunoștința miniștrilor de resort din Uniunea Europeană că situația din sectorul laptelui din România continuă să ridice motive de preocupare.
„Nu se întrevede o ameliorare. Prețul rămâne în continuare scăzut și neproporționat în raport cu costurile de producție. Reiterez nevoia majoră de sprijin financiar din rezerva de criză”, a mai spus secretarul de stat Emil Dumitru.
În legătură cu strategia Comisiei privind bunăstarea animalelor, oficialul român a arătat că este nevoie de echilibru în așteptările societății și în ceea ce privește fezabilitatea tehnică și economică a noilor cerințe.
„Eliminarea progresivă a cuștilor ridică preocupări legitime. Eliminarea uciderii puilor de găină masculi ridică aceleași îngrijorări”, a explicat Emil Dumtru, precizând că, înainte de a se aplica noile cerințe, trebuie să fie prezentate garanții și surse de finanțare pentru a se asigura competitivitatea pe piața globală și piața unică.
„Ar trebui demonstrat că mecanismul de reciprocitate este funcțional și se aplică și țărilor terțe. În plus, pentru ca regulile de concurență să fie echitabile, cerințele să fie impuse în același timp și țărilor candidate”, a adăugat sercetarul de stat Emil Dumitru.
În acest context, oficialul MADR a exprimat foarte clar poziția României: „Fermierii români au investit, inclusiv prin fondurile europene, în modernizarea fermelor și nu putem impune măsuri care duc la deprecierea investițiilor, reducerea efectivelor sau chiar închiderea fermelor. Tranziția trebuie să țină seama de o perioadă de armonizare și să includă sprijin suplimentar pentru noile standard și compensarea costurilor suplimentare”, a mai spus Emil Dumitru.
Totodată, acesta a arătat că o abordare echilibrată este necesară și în ceea ce privește transportul animalelor.
„Susținem îmbunătățirea condițiilor, dar respingem resctricțiile disproporționate ce ignoră realitățile efective geografice sau logistice care limitează accesul la piețele externe și interne. Transportul animalelor către țări terțe pe cale maritime este vital pentru economia noastră”, a fost poziția exprimată de reprezentantul României în cadrul reuniunii AgriFish de la Bruxelles.
Oficialul MADR a abordat, de asemenea și chestiunea legată de ambițiile Comisiei Europene privind digitalizarea, inclusive cea în agricultură, arătând că acestea trebuie susținute de resurse financiare europene adecvate și reglementări clare privind accesul, controlul, partajarea și utilizarea secundară a datelor.
Referitor la planul pentru proteine, secreratul de stat Emil Dumitru a arătat că România dispune de un potențial agricol important și se numără printre principalii producători de soia din Uniunea Europeană.
„Reducerea dependențelor externe vizează dezvoltarea întregului lanț valoric: investiții în procesare și depozitare, acces la soiuri performante, cercetare și inovare”, a artătat Emil Dumitru, adăugând că, totodată, trebuie valorificat și potențialul culturilor oleaginoase – rapiță și floarea-soarelui – care contribuie la baza furajeră.
„Succesul ambelor inițiative va depinde foarte mult de o implementare coerentă cu posibilitațile de finanțare prin PAC post-2027 și o orientare concretă către investiții, inovare și competitivitate, capabilă să ofere fermierilor soluții realiste și aplicabile”, și-a încheiat secretarul de stat Emil Dumitru intervenția în cadrul reuniunii Consilului AgriFish de la Bruxelles.
Printre celelalte puncte aflate pe ordinea de zi a reuniunii Consliului AfriFish se numără prezentarea programului de lucru și a principalelor priorități ale președinției irlandeze pentru sectoarele agriculturii și pescuitului pentru a doua jumătate a anului 2026, cu accent pe protejarea mijloacelor de subzistență ale familiilor de fermieri și de pescari, rolul femeilor în agricultură, reflectând la modul în care sectorul agroalimentar ar putea deveni mai incluziv, mai rezilient și mai durabil odată cu îndepărtarea barierelor și susținerea noii generații de femei în agricultură, dar și aspecte legate de comerț în domeniul agriculturii, un punct de discuție recurent la reuniunile miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană.


