Exploatația non-comercială de creștere a porcilor va avea maximum 5 capete (Ordin în dezbatere publică)

17
Exploatația non-comercială de creștere a porcilor va avea maximum 5 capete (Ordin în dezbatere publică)

A fost definită dimensiunea exploatației non-comerciale de creștere a porcilor printr-un act normativ aflat în dezbatere publică.

Potrivit Ordinului de ministru (OMADR) nr. 24 din 29 ianuarie 2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României, gospodăria de subzistență de creștere a porcilor pentru consum familial are un efectiv de maximum cinci capete porci la îngrășat, înregistrați în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor (SNIIA).

Dar iată ce prevăd cele două litere (a și b) ale Art.1 al OMADR 24/29.01.2021: „Exploatație non-comercială de suine – exploatație de subzistență de creștere a suinelor pentru consum familial, cu un efectiv de maximum 5 capete porci la îngrășat înregistrate în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor (SNIIA) și care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate, deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului.

Exploataţie comercială de suine – exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar, deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului”.

Precedent

Un ordin asemănător, dat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, privind dimensionarea exploatațiilor de suine, limitarea la cinci a porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, stârnea revolta fermierilor, dar era bine primit de Asociația Română a Cărnii (ARC) și de Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), care precizau în urmă cu doi ani că prevederile limitează extinderea pestei porcine africane (PPA).

Actul normativ privind dimensionarea exploatațiilor de porci făcea parte atunci dintr-un plan de măsuri, asumat de fosta guvernare în fața Comisiei Europene pe data 4 iunie 2019, iar concomitent cu acest Ordin, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ANSVSA, urma să emită un ordin privind normele de biosecuritate în exploatațiile de suine. Planul de măsuri era făcut pentru stoparea răspândirii PPA.