Exportul de grâu, în creștere semnificativă. Ce se întâmplă cu porumbul european

1

Exportul de grâu UE: peste 18,8 Mt, de la începutul campaniei de comercializare

Cifrele Comisiei Europene indică o bună performanță a grâului exportat, grâu provenit din statele UE. De la începutul campaniei de comercializare peste 18,8 Mt au fost expediate în țări terțe până la 29 ianuarie 2023, mai mult decât cantitatea exportată în aceeași perioadă din ​​2022 dar și din ​​2021. Creșterea valorii euro față de dolar încurajează însă, importurile de rapiță și porumb.

La data de 29 ianuarie 2023, Uniunea Europeană exportase 18,8 Mt de grâu către țări terțe (de la începutul anului de comercializare 2022/23), față de 17,4 Mt în 2021/22 pentru aceeași perioadă  și 15,7 Mt în perioada corespunzătoare  2020/21.

„Maroc și Algeria sunt principalele destinații, reprezentând 14,7 și respectiv 13,3% din exporturi”, subliniază expertii Agritel.

Exporturile de grâu din UE se așteaptă să crească în 2022/2023.

UE importă din ce în ce mai mult porumb și rapiță

În plus, Comisia Europeană estimează la 16,5 Mt cantitatea de porumb importat la 29 ianuarie 2023, un salt de 7 Mt față de 2022 și 6,5 Mt față de 2021.

Creșterea parității euro-dolarului întărește competitivitatea porumbului importat de statele UE, în detrimentul porumbului produs în Uniunea Europeană.

Același fenomen se poate observa și la rapiță: importurile au ajuns la 4,5 Mt la sfârșitul campaniei, față de 3,1 Mt, în aceeași perioadă a anului trecut.