Federația Națională Pro Agro susține dialogul strategic lansat de Ursula von der Leyen în contextul Pactului Verde European

5

Dialogul strategic pentru viitorul agriculturii, lansat de președinta Comisiei Europene este un demers esențial în contextul Pactului Verde European și Politicii Agricole Comune”, afirmă Marius Micu, vicepreședinte al Federației Naționale Pro Agro și al Copa-Cogeca, cea mai importantă organizație a fermierilor și cooperativelor agricole din Uniunea Europeană, conform AGERPRES. 

“Salutăm demersul iniţiat de doamna preşedinte al Comisiei Europene, Ursula van der Leyen. Mă bucur să văd că este din ce în ce mai aplicată către sectorul agroalimentar şi în speţă către ceea ce înseamnă problemele din agricultură. Doamna preşedinte a vorbit despre faptul că trebuie un nou consens şi acesta trebuie să fie pe termen lung. Practic, ne trebuie o nouă viziune în ceea ce înseamnă arhitectura abordării Politicii Agricole Comune (PAC). Consider că este un demers necesar şi util pentru perioada care urmează, în sensul că urmează alegeri parlamentare la nivel european şi astfel vom putea avea o nouă traiectorie în ceea ce priveşte politicile agricole la nivel european. De asemenea, acest dialog strategic este foarte important în contextul Pactului Verde European, întrucât cele două strategii ale acestuia, Farm to Fork şi Biodiversitate, au condus la multe influenţe în actuala PAC, care s-au transpus în condiţionalităţi din ce în ce mai ambiţioase şi pe care fermierii nu pot să le îndeplinească. Acestea reprezintă, nu numai în România, ci şi la nivel european, o parte din problemele cu care se confruntă fermierii şi implicit din nemulţumirile strigate astăzi”, a precizat Marius Micu.

El a adăugat că prin acest dialog strategic se poate găsi un echilibru între obiectivele de mediu şi climă şi situaţia reală prin care trecem la nivel european din punct de vedere economic.

“În acest context putem să avem o nouă abordare, pentru că la momentul în care se discuta Pactul Verde European nu trecusem prin două situaţii, spun eu, excepţionale, şi anume pandemia Covid şi războiul din Ucraina, care au schimbat arhitectura pragmatică a situaţiei economice la nivel european. Astfel, prin acest demers al dialogului strategic poate reuşim să găsim un echilibru între ceea ce înseamnă obiectivele de mediu şi climă şi situaţia reală din punct de vedere economic prin care trecem. Dacă ne uităm la situaţia reală de astăzi şi făcând referire la războiul din Ucraina, este clar că piaţa este afectată de tranzitul produselor agricole în ţările învecinate Ucrainei, dar şi de importuri în toate statele membre ale Uniunii Europene. Sunt câteva teme de bază, aş spune eu, de la care ar trebui să plece acest dialog strategic sau să vină cu soluţii la aceste probleme”, a subliniat vicepreşedintele Pro Agro.

În opinia sa, acest dialog strategic este util şi pentru că la nivel european se discută de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, o ţară cu o suprafaţă agricolă considerabilă, iar acest lucru trebuie luat în considerare deoarece ar conduce la un impact în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună.

De asemenea, reprezentantul organizaţiei de agricultori a adăugat că bugetul este un alt element important identificat pentru rezolvarea acestor “probleme ale timpurilor noastre”.

“Fără bani nu o să putem să transpunem măsurile acestea dacă este să ne gândim că Uniunea Europeană este în faţa aderării Ucrainei, cu o suprafaţă agricolă considerabilă (…), iar toate aceste lucruri duc către aspectul financiar, adică către buget. Şi în dialogul strategic, bugetul Politicii Agricole Comune trebuie să fie un element central, esenţial, pentru că fără bani putem identifica soluţii, dar nu le putem transpune”, a mai spus Marius Micu.

Potrivit sursei citate, acest demers al dialogului strategic privind viitorul agriculturii trebuia să înceapă cu mult timp înainte şi nu acum într-un context electoral şi într-unul al protestelor fermierilor din mai multe ţări europene.

“Doamna Ursula von der Leyen a identificat caracterul de urgenţă. Noi spunem că deja suntem foarte întârziaţi în ceea ce priveşte soluţiile şi poate că este un demers care trebuia să înceapă cu mult timp înainte şi nu în acest context al protestelor şi într-un an, să spunem, electoral. Poate că era binevenit odată cu situaţiile de criză pe care le-am amintit, dar până la urmă este bine că începe şi la acest moment”, a punctat vicepreşedintele Pro Agro.

Nu în ultimul rând, vicepreşedintele Pro Agro a susţinut că îşi doreşte ca acest dialog strategic lansat la nivel european să poată fi transpus şi la nivel naţional, sub forma unei strategii care să conţină “câteva puncte foarte importante de dezvoltare în agricultură pentru România”, o strategie asumată de asociaţiile profesionale reprezentative şi de toate partidele politice.

“Această platformă, acest dialog strategic l-aş vedea şi într-o interpretare la nivel naţional, în contextul în care avem alegeri europene, în contextul în care avem probleme în agricultură şi acestea se văd prin protestele fermierilor, şi cred că poate este momentul să ne gândim la o platformă prin care, în consens cu partidele politice, să stabilim o strategie formată din câteva puncte foarte importante de dezvoltare în agricultură pentru România, poate undeva la 10 puncte şi mă refer la acele lucruri fundamentale de a îmbunătăţi agricultura românească, dar să avem un acord comun între asociaţiile profesionale reprezentative şi partidele politice. Să vedem că partidele politice achiesează la această strategie sau document de poziţie, îl şi semnează şi indiferent de cine şi cum va câştiga, să se ţină de această strategie, să nu se intervină cu alte strategii la fiecare schimbare de guvern sau arhitectură a legislativului la nivel naţional”, a afirmat Marius Micu