Fermele românești se vând la străini! Un complex impresionant din Satu Mare ajunge pe mâna turcilor

19

Tot mai mulți fermieri români abandonează zootehnia, din pricina problemelor din ce în ce mai mari pe care le întâmpină. Unii dintre aceștia aleg să-și dea animalele la abator, iar alții vând ferma cu totul, de cele mai multe ori către afaceriști din străinătate, pentru că cei din România nu au puterea de cumpărare necesară.

În județul Satu Mare, spre exemplu, una dintre cele mai moderne ferme de animale din județ, cu un efectiv de peste 400 de bovine, va ajunge pe mâna turcilor. Complexul îi aparține, în prezent, lui Mihai Crișan, iar în curtea lui, pe lângă animalele aduse din Bavaria, se găsesc trei grajduri, silozuri pentru depozitarea cerealelor, fânar, FNC și magazie.

Ce l-a determinat pe fermier să ia decizia de a-și vinde ferma străinilor? Aflați în interviul realizat de Ovidiu Ghinea: