Fermier condamnat pentru fraude cu subvenții APIA, declarat nevinovat după executarea pedepsei!

5

Un fermier din Arad a trăit o adevărată poveste de coșmar: condamnat în 2017 la închisoare și muncă în folosul comunității pentru obținerea ilegală de subvenții APIA, a fost declarat nevinovat șapte ani mai târziu, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Timişoara, relatează AGERPRES.

Fermierul este Lucian Stoicu, fost primar al comunei arădene Vinga în perioada 2004-2012, despre care DNA anunța în iunie 2016 că a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu obţinerea unor subvenții APIA.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Stoicu ar fi depus, la data de 14 mai 2013, mai multe documente în fals, în scopul de a obţine „în mod injust” sume de bani în cadrul schemei unice de sprijin pe suprafaţă, pentru un teren agricol de 46,71 hectare, pe care de fapt nu l-ar fi deţinut. Fostul primar ar fi încasat astfel „nelegal” suma de 25.901 lei, alocată din Fondul European Garantare Agricolă – FEGA, şi suma de 4.119 lei, alocată de la Bugetul Naţional, AGenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) constituindu-se parte civilă în cauză, cu suma totală de 30.021 lei.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Lucian Stoicu şi au pus sechestru asigurător pe un imobil care îi aparţine.

Inițial, fostul primar a fost achitat în dosarul judecat la Tribunalul Arad. Totuşi, după apelul făcut de DNA, Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat pe Lucian Stoicu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 2023, fermierul a câştigat la CEDO pentru că nu ar fi avut parte de un proces corect la Timişoara, unde nu i-ar fi fost dată posibilitatea să-şi spună punctul de vedere şi să aducă probe.

„În 2013 – 2014, un comisar de poliţie şi primarul de atunci au încheiat un proces verbal în baza căruia eu am fost condamnat pentru fapte de corupţie, lucru care nu are nimic în comun cu realitatea. Mie mi s-a adus la cunoştinţă acest dosar în 2016, când am fost trimis în judecată. Am fost achitat în primă instanţă, constatându-se că faptele nu există. Cu toate acestea, urmare achitării, DNA a formulat plângere împotriva soluţiei la Curtea de Apel Timişoara, care, fără să fiu prezent la judecată, m-a condamnat la trei ani închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani de zile. Am contestat această soluţie la CEDO şi după şase ani am primit o rezoluţie prin care CEDO constată că mi-au fost încălcate drepturile. Pentru a fi menţinută sentinţa de achitare dată iniţial, a trebuit să reluăm procesul la Curtea de Apel Timişoara, iar în 18 aprilie 2024, după derularea procesului cu reaudierea martorilor, cu ceea ce înseamnă un proces penal, s-a constatat că sesizările făcute de DNA şi APIA sunt nefondate, rămânând valabilă sentinţa de achitare”, a povestit, luni, Lucian Stoicu reporterilor AGERPRES.

Acesta spun că timp de zece ani a trăit un adevărat calvar, fiind denigrat şi privit ca un hoţ în comunitate.

„Zece ani din viaţa mea am fost considerat un hoţ pe nedrept. Acest lucru mi-a dăunat mie şi familiei, mi-a adus mari prejudicii. A trebuit să particip la muncă în folosul comunităţii, a trebuit să fac programe de reabilitare la psiholog pentru a conştientiza că sunt un puşcăriaş, că sunt un inculpat. Am fost dezonorat ca individ”, povestește fermierul.

Anul trecut, Stoicu a primit, prin sentința CEDO, 4.000 de euro pentru prejudicii morale şi 400 de euro pentru plata cheltuielilor de judecată, însă spune că suma este mică în comparaţie cu suferinţa care i-a fost provocată.

„Această sumă nu reprezintă suferinţa mea. Sigur, mă voi îndrepta împotriva statului român”, a declarat Lucian Stoicu, care spune că va cere daune morale de cel puţin 150.000 de euro pe an, considerând că ar avea dreptul la 1,5 – 2 milioane de euro.

„Eu având statut de condamnat, nu am putut participa la licitaţii, deşi sunt administrator într-o firmă. Nu am putut să îmi exercit drepturi, am fost respins de la licitaţii pentru că aveam statut de inculpat”, a adăugat fostul primar.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, în 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Timişoara a dat soluţia definitivă după rejudecarea dosarului, impusă de decizia CEDO. Curtea de Apel a respins astfel apelurile formulate de DNA Timişoara şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură (APIA) împotriva sentinţei din 2017 a Tribunalului Arad, prin care Lucian Stoicu fusese achitat.

„În baza art.462 alin.3 C.p.p. dispune restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea către inculpatul Stoicu Lucian-Viorel a sumelor de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, achitată conform avizului de plată nr. 230119384325/30.10.2017 a AJFP Arad, respectiv 30.021 lei reprezentând despăgubiri civile, achitată conform avizului de plată nr. 230119420237/17.11.2017 a AJFP Arad. În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluţia pe scurt.