Fermierii germani sunt furioși din cauza intențiilor guvernului fedral de a reduce subvențiile agricole. Se așteaptă ca blocajele să paralizeze transportul în toată țara, creând un coșmar pentru navetiști, informează DW.
Luni dimineață, fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă, răspunzând apelului la grevă generală făcut de Asociația Fermierilor Germani (DBV), în semn de protest față de reducerea planificată a subvențiilor pentru motorină, anunțată ca parte a reajustărilor bugetare federale.
Guvernul a decis să facă reducerile ca parte a eforturilor de a economisi aproximativ 60 de miliarde de euro (66 de miliarde de dolari) în fonduri care au fost reutilizate din împrumuturile din era COVID, o mișcare pe care curtea constituțională a Germaniei a considerat-o ilegală.
Potrivit cancelarul Olaf Scholz, guvernul urmărește să continue să împingă către un viitor neutru din punct de vedere climatic, să consolideze coeziunea socială și să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei, dar acum se vede nevoit să facă acest lucru cu „semnificativ mai puțini bani”.
Opunându-se unei reduceri planificate a subvențiilor pentru motorină, fermierii germani au ieșit luni dimineață cu sute de tractoare pentru a bloca accesul la autostrăzile din estul statului Mecklenburg-Pomerania de Vest, bucurându-se și de sprijinul companiilor de transport rutier de marfă care se opun unei propuneri de creștere a taxelor pentru camioane.
În districtul Cloppenburg din nord-vestul Saxonia Inferioară, o autostradă federală a fost blocată de aproximativ 40 de vehicule.
„Blocarea benzilor de autostrăzi federale reprezintă o infracțiune. Colegii noștri vor urmări acest lucru în mod constant!”, a postat poliția din orașul din apropiere Oldenburg pe X, fostul Twitter.
De asemenea, luni sunt planificate mitinguri în orașele-stat din nordul Hamburg și Bremen, Saarbrücken în statul Saarland de vest, Potsdam în statul Brandenburg din est, Bonn în statul vestic Nord-Rhein Westfalia și la Munchen, în statul de sud-est, Bavaria. Alte demonstrații sunt planificatela Magdeburg și Halle/Saale în statul Saxonia-Anhalt din est, la Erfurt în statul central Turingia, la Wiesbaden în statul central Hesse și la Ravensburg în Baden-Württemberg în sud-vest.
Încă dinainte de zorii zilei, fermierii au început să se adune și în capitala Germaniei, la Berlin, pentru demonstrații împotriva planului guvernului de a reduce subvențiile agricole.
Ministrul de Finanțe, Christian Lindner, de la Partidul Liber Democrat (FDP) neoliberal, le-a cerut fermierilor să „întoarcă”, adăugând că agricultura este un „sector foarte subvenționat”.
În schimb, Coaliția de opoziție conservatoare CDU/CSU, Alternativa de extremă dreapta pentru Germania (AfD) și populistul de dreapta Free Voters și-au exprimat sprijinul pentru protestul fermierilor.