Mult trâmbițatele măsuri ale guvernului Ciolacu privind reducerea prețurilor la alimente îi îngrijorează din ce în ce mai mult pe fermierii români, care se tem că tot ei vor avea de suferit, așa cum s-a întâmplat și după reducerea prețului la raft al laptelui proaspăt.
Fermierul Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioti din România, a vorbit luni despre temerile producătorilor români în legătură cu reducerea prețurilor la alimente:
„Văd de mai multe zile că se discută despre ieftinirea unor produse agroalimentare de bază pentru consumatorul din România. Suntem de acord cu ieftinirea, dar să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă, să nu pățim cum s-a întâmplat cu laptele, când, înainte de a se discuta (reducerea cu 20% a prețului la raft al laptelui proaspăt românesc – n.r.) vindeam laptele cu 2,2 lei, iar astăzi îl vindem cu 80 de bani, un leu, un leu și 20 de bani. Deci s-a dus povara tot către producătorul din România! Suntem de acord cu ieftinirea, suntem de acord ca toți consumatorii din România să aibe posibilitatea de a-și cumpăra produse de bază de mâncare, dar nu suntem de acord (ca măsura – n.r.) să se întoarcă împotriva producătorului din România”, este semnalul de alarmă tras de Ștefan Muscă pe pagina sa de Facebook.
Reprezentantul fermierilor atrage atenția politicienilor că adevărata problemă vine de la nivelul mult prea ridicat al adaosul comercial practicat de marile lanțuri de magazine.
„Vreau să pun o singură întrebare către politicienii care discută aceste lucruri. Și-au pus întrebarea de ce, dacă de la mine pleacă laptele la 1,30 lei, se vinde la raft cu 10 lei sau 8 lei? De ce se lasă posibilitatea de a se practica un atât de mare adaos comercial? Este strigător la cer! Vă rog, dragi politicieni, să țineți cu poporul român, dar să țineți și cu producătorul din România! Altfel, producătorul din România va dispărea și vor rămâne cei din afară, pentru că asta se dorește și s-a dorit întotdeauna. Vă rog să aveți grijă de producătorul din România, de consumatorul din România, și să lucrați pentru bunăstarea poporului român!”, le-a transmis Ștefan Muscă membrilor coaliției de guvernare.