După ce discuțiile cu ministrul agriculturii s-au concluzionat fără prea multe noutăți, doar cu o serie de măsuri care fuseseră anunțate deja, reprezentanții fermierilor și transportatorilor care au ieșit la proteste în ultimele zile s-au dus să poarte o rundă de negocieri și la Ministerul Finanțelor.
Cu toate acestea, se pare că protestatarii nu au obținut nimic nici din partea ministrului finanțelor, Marcel Boloș, motiv pentru care aceștia au anunțat că protestele vor continua și pe parcursul zilelor următoare.
Într-o informare către ceilalți fermieri, delegația prezentă la discuții a informat că ”nu s-a ajuns la niciun acord”, motivele invocate de ministrul finanțelor fiind legate de legislația europeană și acordurile semnate de România cu Comisia Europeană.
Într-o declarație de presă susținută de ministrul Marcel Boloș după discuțiile cu fermierii și transportatorii, acesta a subliniat că o parte din măsurile cerute de protestatari s-ar putea întoarce împotriva lor, dacă nu sunt discutate și agreate înainte cu Comisia Europeană.
”Aşa cum am precizat şi protestatarilor, zona aceasta de revendicări care ţine de decizia Comisiei Europene, cu toate că noi îi înţelegem şi suntem de acord, trebuie prezentate Comisiei Europene pentru ca decizia să fie una care nu se întoarce împotriva dumnealor.
Noi am precizat că orice jalon şi orice măsură care ţine de angajamentele cu Comisia Europeană, chiar dacă, să zicem, mâine, Guvernul României s-ar angaja şi ar lua-o, ar însemna o întoarcere împotriva dumnealor, pentru că suntem în situaţia în care Comisia Europeană are toate argumentele necesare pentru suspendarea fondurilor.
De aceea am socotit de cuviinţă să fim foarte prudenţi în analiza acestor revendicări şi să nu-i punem în dificultatea în care, spre exemplu, subvenţiile prin plăţile directe care se fac din fonduri europene, în valoare de 13 miliarde de euro, ar fi periclitate”, a precizat Boloș.
Astfel, după discuțiile purtate în ultimele zile cu reprezentanții Guvernului, fermierii și transportatorii care au ieșit în stradă nu au obținut nimic nou sau concret din ceea ce își doreau de la guvernanți. Cel puțin o parte dintre aceștia susțin că vor continua protestele, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla pe parcursul zilelor următoare.
Reamintim că, în ceea ce privește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, azi și mâine vor avea loc o serie de întâlniri ale oficialilor cu reprezentanții asociațiilor de fermieri.