Un reportaj difuzat recent la un post de televiziune național a aprins un conflict deschis în filiera laptelui din România. Dorin Cojocaru, președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Produse Lactate (APRIL), a declarat că fermierii „se plâng, dar au profit”, invocând datele fiscale existente și argumentând că prețul laptelui se dublează între poarta fermei și ieșirea din fabrică, din cauza costurilor de procesare. Declarațiile sale au provocat o reacție imediată și fermă din partea crescătorilor de vaci din România, care nu au mai putut tăcea.
Cine a atacat primul?
Lupu Ionuț Costin, directorul ACV HolsteinRo, a publicat o scrisoare deschisă adresată direct președintelui APRIL, în care fermierii producători de lapte subliniază un lucru esențial pe care consideră că opinia publică trebuie să îl știe: în toată această perioadă extrem de dificilă pentru sectorul primar, reprezentanții fermierilor nu au lansat atacuri publice la adresa industriei de procesare. Nu au pus sub semnul întrebării eficiența fabricilor de lapte. Nu au comentat public indicatorii economici ai procesatorilor și nici nu au ridicat semne de întrebare legate de marjele acestora.
Fermierii au ales, deliberat, un discurs responsabil, orientat spre soluții. Au participat la întâlniri, au negociat, au încercat să construiască punți — nu să le ardă.
„Am ales, în mod constant, un discurs responsabil și orientat spre soluții, nu spre culpabilizare”, se arată în scrisoarea semnată de directorul HolsteinRo.
Cu atât mai dureroasă vine, în acest context, acuzația că fermierii s-ar plânge fără temei — mai ales că vine tocmai din partea unui reprezentant al industriei cu care aceștia sunt direct conectați economic, zi de zi, kilogram cu kilogram. Fermierii au ales să tacă mult timp. Acum au ales să vorbească.
Întrebarea incomodă la care toată lumea știe răspunsul
Dincolo de tonul diplomatic al scrisorii, există o întrebare concretă, cu miză economică reală și imediată, pe care fermierii o adresează direct președintelui APRIL:
Scăderea cu aproximativ 30% a prețului laptelui la poarta fermei s-a regăsit într-o scădere similară, de 30%, la poarta fabricilor de procesare pe care le reprezentați?
Răspunsul, spun fermierii, îl știe toată lumea din sector. Și tocmai acolo se află miezul problemei — nu în „plângerile” producătorilor, ci într-o distribuție profund inegală a marjelor de-a lungul întregii filiere a laptelui. Când prețurile scad, scad mai repede la fermă. Când cresc, cresc mai repede în raft și în fabrică. Fermierii simt această asimetrie în fiecare lună, pe fiecare factură, în fiecare decizie dificilă pe care trebuie să o ia: reduc efectivul, suspendă investițiile sau închid ferma.
Această realitate nu apare în declarațiile televizate. Apare în bilanțurile fermierilor mici și mijlocii care, an după an, sunt împinși spre pragul de rentabilitate sau sub el.
Veriga cea mai vulnerabilă din lanțul laptelui
România nu este un caz izolat în această privință. La nivelul Uniunii Europene, fermierul este recunoscut în mod oficial drept cea mai vulnerabilă verigă din filiera agroalimentară — cel care absoarbe cel mai mult din riscurile de producție, din volatilitatea prețurilor și din presiunea costurilor, cu cea mai mică putere de negociere în fața retailerilor și a procesatorilor. Este o realitate documentată în rapoarte europene, recunoscută de Comisia Europeană și invocată în dezbaterile despre Legea lanțului alimentar.
În România, această vulnerabilitate este amplificată de structura fragmentată a sectorului: mii de ferme mici, cu capacitate redusă de negociere, dependente de un număr limitat de procesatori regionali care le colectează laptele. Puterea de negociere este, în mod evident, asimetrică.
Fermierii nu contestă existența costurilor reale de colectare, procesare, ambalare și distribuție. Le recunosc ca necesare și le înțeleg. Ceea ce cer este ca discuția publică să fie echilibrată, transparentă și bazată pe responsabilitate comună — nu un discurs care să arunce, implicit, toată presiunea asupra producătorului primar, cel care, în final, este primul în lanț și primul care pierde când lucrurile merg prost.
Cum arată realitatea din teren
Dincolo de cifre și declarații, realitatea concretă a unui fermier producător de lapte în România anului 2025 este una de presiune constantă. Costurile cu energia, furajele, forța de muncă și medicina veterinară au crescut semnificativ în ultimii ani. Prețul laptelui la poarta fermei, în schimb, a oscilat dramatic și a cunoscut scăderi brutale care au pus în dificultate zeci de mii de gospodării și ferme de familie.
Mulți fermieri au ajuns să vândă laptele sub costul de producție, sperând că lucrurile se vor îndrepta. Unii au rezistat. Alții nu. Numărul vacilor de lapte din România continuă să scadă de la an la an, iar odată cu el scade și capacitatea țării de a-și asigura independența în acest sector strategic.
În acest context, a spune că fermierii „se plâng, dar au profit” este, în cel mai bun caz, o simplificare profund nedreptă.
Un apel la dialog real, nu la PR
Scrisoarea deschisă a HolsteinRo nu este un atac. Este un apel — direct, argumentat și asumat — la un dialog bazat pe respect reciproc, pe recunoașterea contribuției fiecărei verigi și pe asumarea comună a riscurilor și beneficiilor din sectorul lactat.
„Numai astfel putem construi un lanț agroalimentar sustenabil, în care riscurile și beneficiile sunt împărțite în mod echitabil”, conchide Lupu Ionuț Costin.
Sectorul lactat românesc are nevoie de solidaritate internă, nu de acuzații publice. Are nevoie de transparență în formarea prețurilor, de mecanisme echitabile de negociere și de o voce comună în fața marilor retaileri și a presiunilor din import. Toate acestea sunt imposibil de construit atâta timp cât procesatorii și fermierii se privesc ca adversari în loc de parteneri.
Fermierii au pus pe masă întrebarea corectă. Acum așteaptă un răspuns pe măsură — nu la televizor, ci la masa negocierilor.