Schimbările climatice din ce în ce mai accentuate în forțează și pe fermierii români s-și schimbe planurile. Dacă până nu de mult, porumbul era o adevărată cultură vedetă în România, din ce în ce mai mulți fermieri aleg să renunțe la aceasta sau să reducă suprafața cultivată, înlocuind-o cu altceva. Deocamdată, se pare că rapița este pariul pe care mizează majoritatea.
Potrivit primelor estimări legate de suprafața însămânțată pentru sezonul 2023-2024, se pare că vom avea parte de un nou record de producție în ceea ce privește rapița.
”Se preconizează o suprafață la fel de mare care va fi însămânțată cu rapiță pentru sezonul care urmează. Cifrele ne indică valori între 730.000 și 800.000 de hectare. Dacă vom atinge acest nivel de 800.000 de hectare, cu siguranță vom avea un nou record de producție în România, cu concursul vremii, firește”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în Agrojurnal la Digi24.
În același timp, suprafața de porumb de anul viitor ar putea ajunge la un minim istoric, pentru că foarte mulți fermieri care nu au posibilitatea să irige aleg să renunțe la această cultură.
”Această suprafață crescută la rapiță ne scade în altă parte. Toate aparențele conduc către un minim istoric pe care îl vom avea în primăvară la porumb. Porumbul a generat foarte multe pagube în ultimele două sezoane, astfel încât senzația aceea că ar fi o cultură vedetă scade. Prognozele pentru primăvara lui 2024 sunt de o suprafață extrem de scăzută, un maxim de 1,92 milioane de hectare de porumb. Este o scădere extrem de serioasă, dacă luăm în calcul că noi aveam o medie între 2,45 și 2,6 milioane de hectare”, a mai subliniat Cezar Gheorghe.