Fermierul care vrea să aducă Mureșul în fermă – Investiție de 2 milioane EURO

Seceta tot mai severă din vestul țării îi obligă pe fermieri să caute soluții pe cont propriu pentru a-și proteja culturile. Cosmin Micu, fermier din județul Arad, se gândește serios la o investiție de până la 2 milioane de euro prin care să aducă apa din râul Mureș până în zona în care lucrează terenurile agricole.

Fermierul a prezentat planul în cadrul emisiunii „Portret de fermier”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV. Cosmin Micu spune că, în lipsa unor soluții din partea autorităților pentru dezvoltarea sistemelor de irigații din județul Arad, ia în calcul construirea unui sistem propriu. Conducta ar trebui să transporte apa pe o distanță de aproximativ 7-8 kilometri, până în apropierea fermei.

Apa ar urma să fie captată în două sau trei acumulări și păstrată pentru perioadele în care culturile au cea mai mare nevoie de irigații.

„Mă gândesc foarte serios ca în următorii ani să găsesc o soluție, în cazul în care autoritățile și instituțiile statului nu rezolvă problema canalelor de irigații din județul Arad”, a explicat fermierul.

Investiția nu ar fi însă una deloc mică. Potrivit lui Cosmin Micu, proiectul ar putea costa între 1 și 2 milioane de euro, fiind necesare o stație plutitoare de pompare, instalațiile de comandă, conducta de aproximativ 7-8 kilometri și infrastructura de alimentare cu energie electrică.

Fermierul consideră că astfel de investiții ar putea fi sprijinite inclusiv prin programe cu finanțare europeană și susține că mai mulți agricultori s-ar putea asocia pentru construirea unor conducte de capacitate mare, la care ulterior să fie conectate mai multe sisteme de pompare.

În prezent, fermierul spune că irigă aproximativ 540 de hectare, însă suprafața ar putea fi extinsă dacă ar exista acces mai bun la apă și o infrastructură funcțională. În opinia sa, fermierii trebuie să aibă posibilitatea de a investi direct în propriile sisteme de irigații, fără să rămână permanent dependenți de intervenția statului.

Related Articles