Creditul Fermierului, una dintre noile programe de finanțare lansate de Ministerul Agriculturii anul acesta, a fost primit cu reacții mixte din partea fermierilor. Deși acest program, fermierii pot beneficia de credite de capital de lucru, cu dobândă fixă de 1,95% și ROBOR subvenționat de stat, unii spun că acest program nu-i ajută cu mare lucru, mai ales având în vedere că a fost implementat prea târziu.
Spre exemplu, pentru Fănel Pețanca, fermier din județul Teleorman, creditul fermierului nu reprezintă un ajutor. Acesta susține că acest program va fi util pentru fermierii aflați în pragul falimentului, pentru a-i ajuta să se mențină pe lina de plutire o scurtă perioadă, însă rezultatul final va fi neschimbat pentru aceștia.
”Este un mare zero. Din punctul meu de vedere, creditul fermierului este bun pentru un fermier aproape în faliment, îi mai dă cu lingurița niște bani ca să supraviețuiască un an, doi, dar în final eu zic că tot acolo ajunge.
Normele metodologice s-au dat acum vreo două săptămâni, deci până se termină cu banca, banii îi iei în cel mai fericit caz la sfârșitul lunii mai. Păi peste maxim o lună, mie îmi vin banii. De la sfârșitul lunii mai, ai 6 luni ca să-i cheltui. Dacă nu i-ai cheltuit, s-a terminat, că după 6 luni nu mai poți să accesezi niciun ban. După aia, trebuie să-i dai înapoi în restul de luni până la 5 ani.
Mie nu îmi trebuie creditul acesta. Mie îmi trebuie o line de credit cum a fost Agro IMM Invest și altele. Îmi trebuie niște bani primăvara, să am un ban acolo ca să-mi duc politica mea cu plată cash, pentru că în felul acesta obțin și niște prețuri mai bune la inputuri. Creditul fermierului l-am refuzat”, a precizat Fănel Pețanca în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
