Finanțări AFIR de 26 de milioane de euro pentru investiții în sectorul legume

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție intermediar pentru intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, componenta Legume (ferme individuale), etapa lunară 1.

Din cele 28 de proiecte depuse de fermieri în perioada 19 ianuarie – 18 februarie 2026, au fost selectate pentru finanțare 13 proiecte, în valoare totală de 26 de milioane de euro.

Potrivit AFIR, fermierii declarați câștigători vor utiliza fondurile nerambursabile asigurate prin PS PAC 2023 – 2027 pentru construirea de sere de legume, spații pentru depozitare și condiționare, spații pentru procesare legume la nivelul fermei, pentru extinderea suprafeței serei agricole până la 3 ha și racordare la utilitățile existente.

Totodată, conform raportului publicat de AFIR, alte 2 declarate eligibile au rămas în așteptare după această etapă a DR-16 – component Legume, iar 13 cereri de finanțare au fost declarate neeligibile pentru neîndeplinirea anumitor cerințe, cum ar fi:

– situația terenului neclară – pe terenul pe care se dorea realizarea investiției au fost depuse mai multe cereri de finanțare, de solicitanți diferiți, cu aceeași activitate și același tip de investiție;

– documente neconforme – contractul de comodat nu era semnat de administratorul societății ci de o altă persoană;

– imposibilitate de eliberare a Autorizației de construire – documentul prezentat pentru teren (contract de comodat) nu certifica dreptul solicitantului de a obține autorizația de construire sau de desființare;

– viabilitate economică incorectă – viabilitatea economica a proiectului a fost întocmită fără a se raporta la întreaga activitate a solicitantului, iar indicatorii economici prezentați au vizat strict noua activitate propusă prin proiect; nu se puteau identifica informațiile legate de personalul existent, materiale aferente activității existente, amortizare etc.

Related Articles