Finanțările AFIR, pregătite de lansare. Tanczos Barna: ”Nu mai există niciun impediment”

Noile sesiuni de depunere pentru finanțările derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) ar putea fi lansate în perioada următoare, după finalizarea procedurilor de consultare publică și definitivarea ghidurilor solicitantului. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susține că, în acest moment, nu ar mai exista blocaje majore care să împiedice deschiderea liniilor de finanțare așteptate de fermieri.

Potrivit acestuia, AFIR trebuie să închidă consultările publice, să finalizeze documentația și să deschidă sesiunile de depunere, astfel încât beneficiarii să poată pregăti și depune proiectele.

”Cred că la AFIR nu mai există niciun impediment în a lansa noile sesiuni de depunere. Trebuie să finalizeze procedurile de consultare publică, să le închidă, să dea drumul la treabă. Nu cred că există vreo opreliște”, a declarat Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea, pentru AGRO TV.

Totuși, ministrul a precizat că, înainte de fiecare lansare, acolo unde mai există discuții tehnice, va fi făcută o analiză împreună cu direcția de specialitate din Ministerul Agriculturii. Scopul este ca ghidurile finale să fie cât mai clare, iar fermierii să aibă reguli predictibile în momentul depunerii proiectelor.

”Acolo unde mai sunt discuții, o să mai facem o analiză împreună cu direcția de specialitate din minister înainte de fiecare lansare, cred că putem să îmbunătățim dialogul dintre Autoritatea de Management și AFIR, este loc de mai bine, și să finalizăm ghidurile, ca fermierii să aibă posibilitatea să depună”, a subliniat ministrul interimar.

Printre finanțările așteptate se numără mai multe intervenții din Planul Strategic PAC 2023-2027, inclusiv DR-12 și DR-14. Interesul pentru investiții rămâne ridicat, în special în sectoarele unde alocările sunt limitate și competiția se anunță puternică.

O altă finanțare importantă aflată în pregătire este cea dedicată eficienței energetice. Tanczos Barna a precizat că această măsură este pregătită, iar lansarea ar urma să vină în curând.

”Este pregătită și măsura pentru eficiență energetică, acolo lucrurile sunt pe un făgaș bun, o să vină în curând și ghidul, și lansarea. Săptămâna aceasta apucăm să vorbim și cu ei și să urgentăm și acolo lucrurile”, a mai spus ministrul interimar al Agriculturii.

Related Articles