Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, revine cu acuzații dure privind blocarea unui mecanism de sprijin pentru fermieri, care ar fi permis reducerea semnificativă a costului motorinei utilizate în agricultură, până la aproximativ 4 lei/litru. Prezent la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, acesta a fost întrebat de telespectatori despre măsura pe care a propus-o pentru reducerea prețului la motorină.
Răspunsul fostului șef MADR a fost unul tranșant: ”Să-l întrebe pe domnul Bolojan, că are actul normativ în Guvern”, a spus Barbu.
Potrivit acestuia, mecanismul propus era unul simplu și avea la bază facilități fiscale deja utilizate în agricultură, însă aplicate într-un mod diferit. Prin combinarea acestor instrumente, fermierii ar fi beneficiat de un cost mult redus al combustibilului, într-un moment în care prețurile au crescut semnificativ și au pus presiune pe costurile de producție.
”Îmi pare rău, eu am propus acest mecanism, el a fost blocat de către Guvernul României, de către prim-ministru, de către ministrul de finanțe. Dacă n-au înțeles un mecanism simplu, prin care noi oricum rambursam acciza către fermieri și TVA-ul și dădeam posibilitatea fermierilor, într-o perioadă atât de grea, într-o perioadă în care combustibilul crescuse foarte mult, ce să fac? Din păcate, mai mult de atât n-am putut să fac”, a subliniat Florin Barbu.


