Ministrul Florin Barbu pune degetul pe lozul câștigător: Zootehnia, șansa României!

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, consideră că dezvoltarea sectorului zootehnic este șansa României, iar acest lucru se poate face nu neapărat cu eforturi financiare spectaculoase, ci doar cu o finanțare corectă.

Florin Barbu a explicat joi, în într-o emisiune de profil de la DC News, cum starea de incertitudine prin care trece agricultura și industria alimentară la nivelul Uniunii Europene, în special în sectorul zootehnic, poate fi transformată într-un loz câștigător pentru România.

„La nivel Uniununii Europene, pe partea de agricultură și industrie alimentară este o incertitudine. Dar, dacă noi suntem atenți, această incetitudine pentru România poate deveni o oportunitate. Adică, dacă vorbim de sectorul zootehnic, la nivelul țărilor europene, știm că au avut o dezvoltare foarte amplă în acest sector. Însă neavând o suprafață agricolă foarte mare, tot ceea ce însemna dejecții din zona de zootehnie, deja toate terenurile la nivelul Uniunii Europene au foarte mult ammoniac. În țări cum sunt Danemarca, Olanda, Germania, deja statul vine cu o schemă de ajutor prin care închide aceste ferme. România având un potențial agricol foarte mare și o suprafață agricolă foarte mare, în momentul de față, dacă în următorii doi ani investim – așa cum am făcut în fermele de scroafe de reproducție, în fermele de pui, iar costurile n-au fost așa de mari, să faci cu 300 de milioane de euro 1,5 milioane de purcei și 100 de milioane de pui în România – dacă avem o finanțare corectă, România poate deveni cel mai mare jucător pe parte de zootehnie la nivelul Uniununii Europene. Asta dă o oportunitate foarte bună statului român”, a explicat ministrul Florin Barbu.

Related Articles