Fonduri europene 2025 – Ce trebuie să pregătească fermierii pentru proiectele de la AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va lansa pe parcursul acestui an mai multe linii de finanțare așteptate de către o mare parte dintre fermieri. Cele mai importante dintre acestea sunt DR-12, dedicată consolidării exploatațiilor tinerilor fermieri, și DR-14, destinată micilor fermieri care vor să-și dezvolte exploatațiile.

Până la momentul depunerii, care se va întâmpla cel mai probabil spre sfârșitul anului, așa cum a anunțat directorul general al AFIR la AGRO TV, fermierii trebuie să asigure că îndeplinesc toate condițiile. Cea mai importantă dintre acestea este ca fermierii să aibă terenurile înregistrate la APIA pe o formă de organizare juridică.

”Fermierii care doresc să depună proiecte pe DR-12, DR-14, DR-16 și DR-23, pentru că acestea sunt cele patru linii de finanțare care au fost anunțate de directorul general AFIR, domnul Chesnoiu, ar trebui să facă demersurile pentru a putea depune la toamnă. Știm foarte bine că 30 mai este ultima zi pentru declararea terenurilor la APIA. Este foarte important să înceapă din timp și să pregătească toate documentele necesare.

În acest moment nu există ghidul pentru DR-12 și DR-14, dar știm că se preconizează lansarea în octombrie-noiembrie. Fermierii ar trebui să aibă o firmă deja la depunere, iar terenurile să fie preluate pe societatea respectivă. În acest sens, ar trebui ca persoana fizică să cedeze firmei exploatația. Ulterior închiderii sesiunii de depunere a cererilor la APIA nu știu dacă o să aibă această posibilitate, deci cei care doresc ar trebui să facă demersurile în acest sens”, a explicat consultantul Gabriela Fekete, pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Ținând cont de declarațiile directorului general al AFIR, Adrian Chesnoiu, calendarul liniilor de finanțare de anul acesta ar urma să fie următorul:

  • iunie-iulie 2025: lansare DR-16 (investiții în sectorul legume și cartofi) și DR-23 (investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate care nu sunt prevăzute în Anexa I);
  • 30 septembrie 2025: termen limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020;
  • octombrie-noiembrie 2025: lansare DR-12 (investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați), DR-14 (investiții în fermele de mici dimensiuni), Schema de energie.