Fonduri europene AFIR 2026: Fermierii, contra cronometru pentru pregătirea proiectelor

Fermierii care vor să acceseze fonduri europene prin AFIR trebuie să înceapă pregătirea proiectelor din timp, chiar înainte de publicarea ghidurilor finale. Avertismentul vine din partea consultanților în fonduri europene, care atrag atenția că intervalul dintre apariția ghidului final și lansarea efectivă a sesiunii ar putea fi insuficient pentru beneficiarii care au nevoie de autorizații, studii de fezabilitate sau documente suplimentare pentru obținerea punctajului.

Consultantul în fonduri europene Andra Popescu susține că fermierii nu ar trebui să aștepte momentul lansării oficiale pentru a începe pregătirea documentației, mai ales în cazul intervențiilor de investiții. Potrivit acesteia, după publicarea ghidului final, fermierii ar urma să aibă la dispoziție doar 15 zile până la lansarea măsurii, o perioadă considerată mult prea scurtă pentru proiectele care presupun lucrări de construcții sau avize complexe.

„Trebuie să știm că din momentul în care va apărea ghidul final, vom avea la dispoziție 15 zile până la lansarea măsurii, un timp absolut insuficient pentru măsurile de investiții. Dacă cineva vrea să-și facă o construcție, de exemplu, chiar dacă este o construcție ușoară, are nevoie de autorizație de construcție, studiu de fezabilitate”, a explicat Andra Popescu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Problema este cu atât mai importantă în cazul fermierilor care vor să pregătească proiecte pentru intervenții. Aceste tipuri de proiecte nu se rezumă la completarea unei cereri de finanțare, ci presupun o documentație tehnică și juridică laborioasă. De exemplu, în cazul investițiilor în spații protejate pentru legumicultură, fermierii pot avea nevoie inclusiv de autorizarea sursei de apă. Consultantul atrage atenția că această procedură nu este una simplă și nu poate fi rezolvată de pe o zi pe alta.

„Dacă discutăm de partea de legumicultură în spații protejate, vom avea nevoie și de autorizarea sursei de apă, lucru care nu este atât de simplu. Dacă vrem să facem studiu de fezabilitate și vrem să luăm autorizație de construcție, avem nevoie de timp. Pentru partea de autorizare a surselor de apă avem nevoie de timp”, a mai precizat Andra Popescu.

O altă dificultate semnalată este legată de criteriile de punctaj. În cazul DR-12, fermierii pot obține puncte suplimentare dacă sunt membri acționari ai unei cooperative. Însă și această etapă presupune timp, identificarea unei cooperative potrivite și parcurgerea procedurilor la Registrul Comerțului.

„Ca să luăm punctaj la DR-12, trebuie să fim membri acționari ai unei cooperative; înseamnă că vom merge la Registrul Comerțului după ce identificăm această cooperativă, pentru a deveni membru acționar. Se face în timp, poate două-trei săptămâni”, a subliniat consultantul.

În plus, fermierii care mizează pe punctajul acordat pentru terenurile aflate în proprietate se pot lovi de o altă problemă administrativă. Mulți dintre beneficiarii potențiali funcționează ca PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, însă achiziția terenurilor nu poate fi făcută direct pe aceste forme de organizare. În aceste cazuri, terenurile trebuie cumpărate ca persoană fizică, apoi introduse în patrimoniul de afectațiune.

„Pentru că luăm punctaj pentru terenurile pe care le avem în proprietate, reamintesc că marea majoritate a fermierilor sunt PFA, II sau IF și nu pot să facă achiziția terenului pe aceste entități. Trebuie făcută ca persoană fizică, pe CNP, urmând ca la notar să își constituie patrimoniu de afectațiune”, a explicat Andra Popescu.

Această procedură implică, la rândul ei, costuri și timp suplimentar. Fiecare parcelă trebuie inclusă într-o declarație notarială, apoi notată în cartea funciară. Ulterior, potrivit consultantului, AFIR ar fi sugerat ca notarea să fie făcută și la Oficiul Registrului Comerțului.

În aceste condiții, fermierii interesați de noile linii de finanțare trebuie să verifice din timp dacă au documentele de proprietate în regulă, dacă pot obține punctaj suplimentar, dacă proiectul presupune autorizație de construire sau dacă este nevoie de avize pentru apă, mediu ori alte componente tehnice.

Miza este importantă, deoarece sesiunile de finanțare așteptate în acest an sunt considerate printre cele mai competitive din actualul Plan Strategic PAC. În cazul în care fermierii încep pregătirea abia după publicarea ghidului final, riscul este ca cele 15 zile rămase până la lansare să nu fie suficiente pentru completarea dosarului.

Related Articles