Fonduri europene pentru procesare – Află cum poți obține până la 1,5 milioane EURO

26
Fonduri europene pentru procesare – Află cum poți obține până la 1,5 milioane EURO

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat în consultare publică primele ghiduri ale solicitantului pentru fonduri europene în perioada de tranziție 2021-2022. Printre ghidurile lansate se află și cel pentru submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole.

Fermierii care sunt interesați să acceseze această submăsură au la dispoziție un buget total de 140 milioane euro, iar valoare maximă a finanțării unui proiect nu poate depăși 1,5 milioane euro. Prin intermediul submăsurii 4.2, va fi finanțat 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și 40% pentru alte întreprinderi definite conform legislației naționale.

Condiții minime de accesare:

  • investiția trebuie să se încadreze în cel puțin una din acțiunile/operațiunile eligibile prevăzute prin submăsură;
  • investiția trebuie să respecte, la momentul depunerii, Planul Urbanistic Zonal (dacă acest aspect este menționat în certificatul de urbanism);
  • valabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice;
  • solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării și să nu fie în dificultate;
  • solicitantul va demonstra, la momentul depunerii proiectului, că a demarat procedura de evaluare a impactului preconizat asupra mediului;
  • sprijinul va fi limitat la investiții în procesarea produselor agricole din lista cuprinsă în Anexa I la TFUE, în scopul obținerii de produse Anexa I;
  • investițiile în instalații al căror scop principal este producerea de energie electrică prin utilizarea biomasei trebuie să respecte prevederile legislative în vigoare, prin demonstrarea utilizării unui procent minim de energie termică de 10%;
  • investiția va respecta prevederile legale din domeniile sănătate publică, sanitar-veterinar și siguranță alimentară;
  • solicitantul va demonstra că profitul mediu anual (ca medie a ultimilor 3 ani fiscali) nu depășește de 4 ori valoarea sprijinului solicitat;
  • în cazul proiectelor din aria de aplicabilitate a ITI Delta-Dunării, solicitantul va prezenta avizul de conformitate cu obiectivele SIDD-DD.

Principii de selecție a proiectelor:

  • produse cu înaltă valoare adăugată (ex: care participă la scheme de calitate recunoscute)
  • sectorul prioritar, în sensul prioritizării sectoarelor cu deficit conform balanței comerciale (procesare carne, produse lactate, procesare cereale pentru obținere făină, colectare, depozitare/procesare legume, cartofi, procesare plante proteaginoase);
  • maturitatea proiectului, în sensul existenței, la depunerea acestuia, a autorizațiilor/avizelor care să permită demararea acestuia, precum și a sustenabilității proiectului din perspectiva aspectelor de mediu;
  • maturitatea solicitantului, în sensul vechimii întreprinderii și a vechimii în desfășurarea activității;
  • accesul la finanțare, în sensul prioritizării solicitanților care nu au beneficiat în ultimii patru ani de fonduri europene pentru dezvoltarea activității prin sM 4.2 și a celor similare prin sM 19.2;
  • principiul asocierii în cadrul cooperativelor sau a grupurilor și organizațiilor de producători.

Ce puteți realiza cu fonduri europene prin submăsura 4.2:

  • construcția și dotarea clădirilor unităților de procesare plante proteice – investiții noi și extindere/modernizare;
  • cumpărarea inclusiv în leasing de utilaje noi, instalații, echipamente și mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor;
  • cheltuieli generate de extinderea și/sau modernizarea rețelelor locale de colectare, recepție, condiționare, depozitare, sortare și a capacității de ambalare comercializare;
  • cheltuieli generate de îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde europene pentru procesarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
  • cheltuieli aferente marketingului produselor (ex: etichetare, ambalare);
  • cheltuieli aferente comercializării produselor;
  • cheltuieli generate de investițiile în producerea de energie regenerabilă, eficiență energetică și alte investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES;
  • cheltuieli generate de investițiile în active necorporale.

Vor fi considerate cheltuieli eligibile mijloacele de transport specializate care transportă numai un anumit tip de materii prime/mărfuri adecvate activității descrise în proiect, următoarele:

  • autocisterne;
  • autoizoterme (prevăzute cu izolație termică a pereților, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare);
  • autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate);
  • rulote și autorulote alimentare
  • remorci și semiremorci specializate
  • mijloace de transport compacte, specializate, omologate pentru transportul animalelor vii.

Ghidul complet pentru submăsura 4.2 poate fi consultat pe site-ul AFIR.