Punctele gastronomice se transformă într-o idee de afacere inedită pentru gospodarii din mediul rural, reprezentând și o oportunitate de a-și evidenția talentul culinar în fața turiștilor, odată cu implementarea noii legi care reglementează această inițiativă.
Noua Lege 412/2023, publicată în Monitorul Oficial la data de 19 decembrie, și în vigoare începând cu data de 22 decembrie, oferă astfel oportunitatea comunităților rurale de a promova gastronomia locală și de a contribui la diversificarea ofertei culinare în mediul rural.
Potrivit noilor reguli, punctul gastronomic se va baza pe rețete tradiționale, iar numărul maxim de turiști care vor putea lua masa este de 15 persoane în același timp.
Punctul gastronomic local poate funcționa în incintele existente în locuințe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescărești, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor și fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, precum și în alte construcții și amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfășoară una sau mai multe activități conexe cu producția primară de produse agricole, pescuitul, vânătoarea, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase.
Punctul gastronomic local poate fi înființat de către persoane fizice și persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a acestui tip de unitate, la direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor de pe raza județului unde acesta își desfășoară activitatea.