Situație disperată! Fermierii nu mai au unde să îngroape păsările ucise de gripa aviară!

2

Cea mai gravă epidemie de gripă aviară cu care s-a confruntat vreodată Japonia a decimat efectivele de păsări şi a dus la creşterea explozivă a preţului la ouă, iar fermierii se plâng că nu mai există suficient teren pentru a îngropa păsările moarte, transmite Bloomberg, citat de AGERPRES.

Peste 17 milioane de păsări au fost sacrificate în Japonia în acest sezon. Înlăturarea carcaselor trebuie făcută în mod adecvat pentru a preveni răspândirea virusului sau contaminarea pânzei freatice, însă, potrivit autorităţilor locale, fermierii au raportat o lipsă de terenuri adecvate pentru a îngropa păsările moarte, informează postul public de televiziune NHK.

Situaţia din Japonia obligă guvernele din întreaga lume să regândească modul cum răspund la epidemia de gripă aviară, având în vedere numerele record de păsări moarte care se înregistrează în ultima perioadă la nivel mondial. Chiar dacă până acum focarele de gripă aviară au fost descoperite în principal în Europa, SUA şi Asia, în ultimele luni epidemia s-a răspândit şi în America de Sud, cu primele cazuri descoperite în Argentina, Uruguay şi Bolivia.

Potrivit analișttilor de la Bloomberg, epidemia de gripă aviară a perturbat livrările de carne şi ouă într-un moment în care există îngrijorări crescute cu privire la inflaţie. În Japonia, gripa aviară a obligat unele companii precum restaurantele McDonald şi magazinele 7-Eleven să suspende vânzarea de produse care conţin ouă sau să majoreze preţurile.

Deși, în mod normal, fermierii şi autorităţile pun la punct planuri preventive pentru a gestiona deşeurile generate de un focar de gripă aviară, inclusiv a carcaselor, dejecţiilor şi a echipamentelor de protecţie personală, numărul de păsări moarte care trebuie înlăturate acum în Japonia a depăşit orice aşteptări, susţine NHK, precizând că unele regiuni au început să ardă păsările moarte, pe măsură ce pot face rost de facilităţi de incinerare.