GRIPA AVIARĂ: Franța presează statele UE să aprobe un vaccin care ar putea stopa calvarul sacrificării păsărilor de curte

2

Gripa aviară face ravagii în Europa, iar Franța dorește ca toate cele 27 de state membre UE să aprobe un vaccin pentru păsările de curte împotriva acestui virus.

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, a anunțat că în curând Franța va testa două vaccinuri, ca răspuns la cel mai grav focar de gripă aviară cu care Europa s-a confruntat vreodată, informează euractiv.ro.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte și la păsările de apă sălbatice. Există două tulpini de virus; unul cu patogenie înaltă și unul cu patologie scăzută, cunoscute ca HPAI și, respectiv, LPAI.

În Europa, 29 de țări, inclusiv Germania, Belgia, Țările de Jos și Italia – care au înregistrat aproximativ 300 de focare ale virusului la începutul acestei luni – se confruntă în prezent cu cel mai grav val de gripă aviară înregistrat vreodată.

Din păcate, uciderile în masă și măsurile stricte de izolare s-au dovedit a fi insuficiente pentru a opri răspândirea bolii mortale în bloc.

Între timp, și Marea Britanie se confruntă cu niveluri record de infecție, la fel ca și Israelul, relatează grupul ONG BirdLife International.

Deși transmiterea virusului de la păsări de curte la oameni și între oameni rămâne rară, cazul unui bărbat britanic infectat cu gripă aviară la 6 ianuarie a acestui an a stârnit de asemenea îngrijorări serioase.

Luni, 17 ianuarie, Denormandie, în timpul primei sale întâlniri în calitate de președinte al AGRIFISH sub președinția franceză a Consiliului UE, și-a reiterat sprijinul pentru vaccinarea păsărilor de curte.

În ultimul an și jumătate, autoritățile „au lucrat incredibil de mult cu toate sectoarele și totuși virusul continuă să se răspândească”, a spus Denormandie.

„Deci, într-un mod foarte lucid, spun, deși am investit enorm în măsurile de biosecuritate, că mâine trebuie să fim capabili să luptăm împotriva acestui virus cu ajutorul vaccinului”, a adăugat el.

Vaccinarea , o soluție „delicată”

Principalul obstacol este că vaccinarea păsărilor de curte împotriva gripei aviare este încă interzisă în majoritatea cazurilor de către Comisia Europeană.

După cum a explicat agenția națională pentru alimente a Franței, Anses, vaccinarea este deja „delicată din punct de vedere tehnic” din cauza unui număr mare de variante ale virusului.

A fost necesar să se poată „garanta că vaccinul este bine adaptat virusurilor prezente în zona luată în considerare și că implementarea vaccinului nu favorizează circulația inaparentă a virusului sălbatic la păsările vaccinate”, au mai spus reprezentanții agenției.

În plus, tehnologiile de vaccinare disponibile în prezent nu permit distingerea păsărilor vaccinate de păsările infectate, a adăugat Anses.

Acest lucru este deosebit de problematic pentru exportul de produse din carne de pasăre, deoarece multe țări refuză să importe subproduse animale vaccinate din cauza riscului de a introduce astfel virusul de gripă aviară pe teritoriul lor.

Aceasta înseamnă că, în Franța și în Europa, singurele mijloace de combatere a gripei aviare includ măsuri de biosecuritate precum adăpostirea, interzicerea circulației și sacrificarea preventivă, precum și supravegherea consolidată a fermelor, a concluzionat Anses.

Cu toate acestea, Franța își propune să facă eforturi pentru ca acest lucru să se schimbe pe parcursul președinției sale, care durează până la sfârșitul lunii iunie.

La discuțiile ce au avut loc în marginea Consiliului miniștrilor agriculturii, Denormandie și-a reiterat anunțul din 7 ianuarie, afirmând că două vaccinuri împotriva virusului de gripă aviară vor fi testate în Franța „în următoarele câteva săptămâni”, fără a da însă detalii suplimentare.

„Vom trage concluzii pe care le vom împărtăși cu omologii mei europeni”, a spus Denormandie.

Ministrul intenţionează apoi să avanseze pe dosar în colaborare cu şefii veterinari ai celor 27 de ţări UE pentru a căuta, dacă concluziile acestei lucrări o permit, aprobarea vaccinării la nivel european.

Deși rezultatul procesului rămâne incert pentru moment, ministrul s-a arătat optimist.

„Nu există altă soluție pe termen lung decât vaccinarea”, a spus Denormandie, citat de Ouest-France.