Guvernul va relua schema de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum, după ce anul trecut a sărit peste ea, invocând faptul că nu a putut elabora la timp actele normative necesare, având în vedere că România s-a aflat sub conducerea unui guvern interimar, fără putere decizională deplină.
Ei bine, deși ne aflăm din nou în pragul unei situații asemănătoare la nivel guvernamental, pentru a evita pericolul unei noi înghețări a schemei sprijin, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus marți, în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” ce urmează a fi înaintat Executivului.
Buget, cuantumuri și plafoane
Potrivit documentului, valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis este de 200 euro/ha și se calculează prin raportare la suprafaţa efectiv cultivată, urmând ca sumele rezultate să se plătească beneficiarilor într-o singură tranşă, până la data de 22 decembrie 2026 inclusiv.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 50.000 euro pe durata oricărei perioade de 3 ani, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulament.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute proiectul de hotărâre sunt în sumă de 15 milioane de lei şi se asigură din bugetul pe anul 2026 al MADR.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis
Potrivit documentului, schema de ajutor de minimis vizează întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum (Solanum tuberosum), și anume:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil până la data de 31 decembrie 2026;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
c) producătorilor agricoli persoane juridice, indiferent de forma de organizare.
Condiții de eligibilitate
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de cartof de consum, beneficiarii rebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să utilizeze o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
b) să transmită la DAJ o notificare scrisă privind identificarea suprafeței și existenței culturii;
c) să obţină o producţie de minimum 6 tone/ha de pe suprafaţa prevăzută la lit. a);
d) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu cartof de consum, în anul în care solicită sprijinul, respectiv la data solicitării sprijinului;
e) să facă dovada producţiei minime realizate, prevăzută la lit. c), prin documente justificative, în funcţie de forma de organizare;
f) să nu depășească, în sectorul producției primare de produse agricole, prin acordarea prezentului ajutor de minimis, echivalentul în lei a 50.000 euro/întreprindere/întreprindere unică pe durata ultimilor 3 ani.
De asemenea, potrivit proiectului de hotărâre, recoltarea și valorificarea producţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) se fac după efectuarea verificărilor de către echipe mixte formate din reprezentanții DAJ și ai centrelor județene APIA, până cel târziu la data de 18 noiembrie 2026 inclusiv.
Dovada obținerii producţiei de cartofi prevăzute la alin. (1) lit. c) o constituie, după caz, următoarele documente:
a) copia filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor agricole, emis potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare;
b) rapoarte generate de aparatul de marcat electronic fiscal, ce conţin date din conţinutul jurnalului electronic pentru perioada de raportare, ce va fi menţionată sub antet, prevăzute la art. 33 pct. C lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însoţite de copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică «Z», emise de aparatele de marcat electronice fiscale;
c) facturile electronice emise potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare, şi extrase din spaţiul privat virtual, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.090/2022 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică.
În actul normativ se mai stipulează că valorificarea producției se realizează prin cooperative, grupuri de producători, organizații de producători sau direct, în piețe, târguri, oboare, retail, industria de procesare.
Actul normativ, însoțit de tipizatul pentru cererea de înscriere și toate celelalte formulare necesare, poate fi consultat în integralitate pe site-ul MADR la linkul https://www.madr.ro/attachments/article/10801/Proiect%20HG%20-%20ajutor%20minimis%20cartof.pdf .


