Are aspect de pepene, mărimea unui bob de strugure, gust răcoritor. Castravetele mexican „Victor”, un soi omologat în anul 2022 și aclimatizat în România, urmează să fie scos la vânzare, pentru prima dată, de către cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, care se așteaptă la un real succes.
Originar din America Centrală, castravetele mexican (Melothria scabra Naudin) este cultivat în Africa, Asia, Europa și America de Nord. La Buzău, cercetătorii au reușit aclimatizarea și omologarea unui soi românesc, denumit „Victor”.
Leguma atrage atenția prin aspectul său inedit: fructele seamănă cu niște pepeni verzi în miniatură, au dimensiunea unui bob mare de strugure și un gust ușor acrișor, rezultat din combinația dintre aroma castravetelui obișnuit și cea a lămâii.
„Fructele castravetelui mexican (Melothria scabra Naudin), asemănătoare unor pepeni verzi în miniatură, impresionează prin aspectul deosebit, gustul crocant și răcoritor, cu o discretă aromă citrică, fiind apreciate atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru salate, aperitive și, în special, pentru murături, unde își păstrează foarte bine textura fermă”, a explicat Ovidia Agapie, cercetător la SCDL Buzău.
Pe lângă calitățile gastronomice, cercetătorii spun că această legumă se remarcă și prin proprietățile sale nutritive.
„Pe lângă valoarea sa gastronomică, castravetele mexican se remarcă și prin conținutul de compuși bioactivi, precum vitamina C, polifenoli, flavonoide și carotenoizi, substanțe recunoscute pentru rolul lor antioxidant. Studiile de specialitate sugerează că acești compuși contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ și susțin o alimentație echilibrată și sănătoasă. De asemenea, fructele au un conținut ridicat de apă, sunt sărace în calorii și reprezintă o sursă de fibre alimentare, fiind potrivite pentru o dietă diversificată”, transmit cercetătorii de la SCDL Buzău.
Fructele au o lungime medie de aproximativ trei centimetri și o greutate de circa 3,5 grame. La maturitatea de consum, au culoarea verde deschis, brăzdată de dungi verde închis, ceea ce le conferă aspectul unor pepeni în miniatură.
Un alt avantaj este adaptarea foarte bună la condițiile pedoclimatice din România. Planta are o creștere viguroasă, se dezvoltă pe verticală și oferă producții ridicate pe întreaga perioadă de vegetație.
„Planta are o creștere viguroasă, cu port cățărător, valorifică eficient spațiul pe verticală și produce un număr mare de fructe pe întreaga perioadă de vegetație. Datorită aspectului ornamental și productivității ridicate, poate fi cultivat atât în grădinile familiale, cât și în fermele horticole, oferind consumatorilor o legumă inedită, gustoasă și cu un important potențial nutritiv”, a subliniat Ovidia Agapie.
Soiul românesc „Victor”, omologat în 2022, reprezintă rezultatul cercetărilor desfășurate la SCDL Buzău și marchează un nou pas în diversificarea speciilor legumicole disponibile pentru agricultorii și consumatorii din România.


