În Bucovina apar subtitute pentru dispăruta No 1 — “La Dorna”

7
În Bucovina apar subtitute pentru dispăruta No 1 — “La Dorna”

Făbricuța de brânzeturi  a fost inaugurată la Poiana Stampei, aproape de Vatra Dornei, în luna octombrie 2020.

Este a unui tânăr antreprenor din comuna situată în judeţul Suceava, și include o unitate de procesare pentru produse lactate, având o capacitate de până la 700 litri/zi.

 
Materia primă provine atât din ferma proprie, cât și de la fermierii din localitate.
 
Antreprenorul deține o fermă de bovine având un număr de 18 capete, din rasele Bălţată Românească, Pinzgau şi Brună de Maramureş.
 
Investiția a fost realizată prin Grupul de Acțiune Locală GAL «Bazinul Dornelor», pe Măsura 5, Axa 2: Soluţii inovative pentru o agricultură competitivă.
 
Valoarea proiectului a fost de 144.800 euro, din care finanțarea publică prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, reprezentând 130.320 euro.
 
Pentru a fi eligibil, proiectul a trebuit să combine cel puţin două operaţiuni care conduc la realizarea unui lanț alimentar integrat orientat pe producție agricolă primară – procesare.
 
Îndeplinirea criteriilor au făcut ca investiția „Făbricuța de brânzeturi” să fie selectată pentru a primi finanțare.
 
În cadrul proiectului au fost achiziționate utilaje agricole pentru recoltarea fânului, s-a realizat construcția – făbricuța propriu-zisă.
 
Aceasta este compusă din trei containere modulare, configurate și compartimentate conform cerințelor DSVSA.
 
Pentru spațiul de procesare s-au achiziționat un tanc de răcire pentru lapte, o vană de pasteurizare de 200 de litri, un separator de smântână profesional și o presă pneumatică pentru brânzeturi.
 
De asemenea, au fost achiziționate două vitrine frigorifice pentru prezentarea și vânzarea produselor.
 
În cadrul micii afaceri, se realizează produse tradiţionale dar cu echipamente de volume mai mari, din inox şi conforme cu cerinţele europene.
 
Sunt produse și comercializate prin punctul de desfacere propriu, următoarea gamă de produse agroalimentare: cășuț afumat, cășuț neafumat, ruladă cu șuncă, smântână, urdă, chișleac, lapte acru.
 
Proprietarul și-a propus pentru perioada următoare demararea procedurilor în vederea dobândirii mențiunii de calitate facultative „produs montan”.
 
El vrea să extindă vânzările prin rețeaua de magazine din marile orașe ale unui cunoscut om de afaceri din comuna Fundu Moldovei.
 
În vederea întocmirii proiectului, Agenția Națională a Zonei Montane, prin compartimentul de consultanță și asistență tehnică a oferit sprijin/ consultanță tânărului antreprenor.