Home Evenimente Incendiu la o fabrică de mezeluri din judeţul Alba

Incendiu la o fabrică de mezeluri din judeţul Alba

665 views

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la o fabrică de mezeluri din comuna Ciugud, judeţul Alba, fără să existe persoane rănite până în prezent, intervenţia pompierilor fiind dificilă din cauza temperaturilor foarte ridicate şi a fumului dens.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, arderea este generalizată, fiind afectaţi aproximativ 1.600 metri pătraţi, iar până în acest moment nu sunt înregistrate victime.
La faţa locului au ajuns cinci autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă intervenţia pompierilor este deosebit de dificilă, din cauza temperaturilor foarte ridicate şi a fumului dens.
IGSU precizează că, din cauza structurii metalice a halei, există pericolul desprinderii elementelor de construcţie.