Instalarea tinerilor fermieri, un program EȘUAT? Unde se duc finanțările de 70.000 EURO

6

Bugetul disponibil pentru instalarea tinerilor fermieri în perioada 2023-2027 a fost epuizat, zilele trecute, iar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să facă selecția proiectelor care vor primi finanțare. Totuși, deși este un program extrem de popular, nu toată lumea este de părere că instalarea tinerilor fermieri este și un program eficient.

Potrivit consultantului Cosmin Măglaș, acest program nu își atinge scopurile declarate, iar o parte din bani ajung să fie cheltuiți în alte scopuri decât dezvoltarea și comasarea fermelor.

”Cred că programul de tineri fermieri este un program social care nu atinge scopul promovării unei agriculturi la nivelul secolului în care ne aflăm. Din păcate, reprezintă mirajul obținerii unor fonduri ușoare pentru 3.500 de fermieri, care vor avea la dispoziție 30.000 de euro să-i cheltuie pentru fermă și alți 40.000 de euro să-i cheltuie după bunul lor plac. Nu este un program care să ne facă cinste ca și finanțatori ai unor afaceri pe termen lung și cu impact în agricultura românească.

Nu spun că nu este necesar, dar s-ar fi putut găsi instrumente locale, adică să se transfere aceste fonduri către GAL-uri, astfel încât să fie selectați acei tineri care într-adevăr fac afaceri în agricultură și comasează exploatații”, a precizat Cosmin Măglaș, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Revenind ulterior asupra subiectului, consultantul a explicat în detaliu care sunt problemele legată de această linie de finanțare.

”Sigur că am exagerat, tocmai pentru a sublinia, însă 80% din cei care obțin fonduri pe instalarea tinerilor fermieri nu continuă afacerile în agricultură după ieșirea din perioada de monitorizare, sau preiau o exploatație a părinților în care oricum munceau și nu fac altceva decât să îmbunătățească o structură de utilaje, ceea ce este bine, însă nu printr-un program național, ci printr-un program local, unde putem să controlăm mult mai bine distribuirea și cheltuirea banilor europeni. 

În condițiile în care un tractor de 80 cp, sau ”măgărușul fermei” care cară și tractează producția, costă peste 70.000 de euro de la o firmă decentă, iar tu primești 50.000 de euro prima tranșă și 20.000 de euro tranșa a doua, astfel încât nu poți să-ți permiți un astfel de tractor, cred că nu-și atinge scopul acest program. Mai mult, în acest an, punctajul a fost cu dedicație să nu spunem imorală, ci dedicat celor care vor să facă legumicultură, este un program care nu atinge scopul declarat de comasare a exploatațiilor agricole. Instalarea tinerilor fermieri, la lansarea sa din PNDR, a exprimat ideea că este un program destinat comasării exploatațiilor agricole, deoarece noi am făcut o greșeală prin spargerea suprafețelor, prin legile fondului funciar. Cred că statul român a eșuat în a aplica această prevedere și nu cred că prin instalarea tinerilor fermieri s-au comasat în mod real exploatații, astfel cum era prevăzut în lansarea programului”, a mai explicat Cosmin Măglaș pentru AGRO TV.