Interdicția de pescuit la sturion prelungită pentru încă 5 ani

17
Interdicția de pescuit la sturion prelungită pentru încă 5 ani

Bulgaria a prelungit cu cinci ani interdicţia totală a pescuitului de sturion în porţiunea sa de Dunăre şi în apele sale teritoriale de la Marea Neagră, începând cu 1 ianuarie 2021, a anunţat Ministerul Agriculturii din Bulgaria, potrivit agenţiei bulgare BTA, relatează green-report.ro.

Decizia a fost luată în comun de ministrul Agriculturii, Desislava Taneva, şi cel al Mediului şi Apelor, Emil Dimitrov, pentru a proteja următoarele specii: nisetru (Acipenser gueldenstaedtii), cegă (Acipenser ruthenus), păstrugă (Acipenser stellatus) şi morun (Huso huso).

Actuala interdicţie, tot pentru o perioadă de cinci ani, a fost introdusă la 1 ianuarie 2016. Sturionii capturaţi în mod accidental trebuie aruncaţi imediat în apă, indiferent de condiţia în care se află.

De asemenea, căpitanii navelor de pescuit trebuie să înregistreze în jurnalul navei următoarele informaţii referitoare la fiecare pește capturat în mod accidental: specia, sexul, greutatea şi mărimea.

Pescarii amatori sunt şi ei obligaţi să raporteze aceste informaţii cu privire la sturionii capturaţi în mod accidental.

În mai 2021, interdicţia similară impusă de România în 2016 va expira. Interdicţia se aplică în continuare pentru toate cele cinci specii de sturioni din Dunăre: cegă, morun, nisetru, păstrugă şi viză. De asemenea, se aplică şi pentru vânzarea de produse, cum ar fi carne şi caviar, provenite de la sturionii sălbatici din Dunăre. Pescuitul acestei specii a fost interzis pentru prima oară în România, în 2006, pentru o perioadă de 10 ani.

Sturionii sunt unele dintre cele mai periclitate specii și sunt protejați de legislația internațională, europeană și națională.