Investiții în ferme de peste 200 milioane EURO, prin PNRR! Ministrul Mediului a făcut anunțul

7

Deși Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost lăsat pe dinafară la negocierile pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se pare că fermierii români vor beneficia totuși de niște investiții prin acest program.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tanczos Barna, a anunțat că în cadrul investițiilor realizate de Ministerul Mediului prin PNRR vor exista și investiții în ferme. Mai precis, este vorba de un buget de peste 200 de milioane de euro, alocat pentru managementul gunoiului de grajd.

”Am vorbit de gunoiul de grajd, un lucru extrem de important. Din păcate, la negocierea PNRR, Ministerul Agriculturii a fost lăsat practic fără bani. Eu, pe partea de mediu, am vrut să avem câteva proiecte finanțate strict destinate agriculturii. Un exemplu de genul acesta este investiția pe managementul gunoiului de grajd.

Continuăm practic un program lansat și implementat cu Banca Mondială, acele platforme de depozitare, pe care eu țin neapărat să le completăm cu platforme și soluții individuale la nivel de fermă. Aici avem un buget de peste 200 de milioane de euro și împreună cu Ministerul Agriculturii vom pregăti acele soluții individuale, soluții la nivel de comunitate și soluții pentru fermele mari. Este practic singura investiție pe ferme în PNRR, dar este bine integrată și bine ascunsă în investițiile pe mediu”, a precizat Tanczos Barna în direct la AGRO TV.