Ministrul Economiei, Florin Spătaru, negociază cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), „investiții strategice” în fabrici de îngrășăminte.
România este un stat cu potenţial agricol enorm, iar industria chimică, producătoare de îngrășăminte, este strategică pentru acest sector, a afirmat Florin Spătaru. vineri, în cadrul unei întâlniri de lucru cu reprezentanţii BERD, informează AGERPRES.
„Este nevoie urgentă de investiţii în această ramură economică”, a subliniat ministrul Economiei în cadrul discuțiilor ce au vizat oportunitatea realizării unei strategii naţionale, pe termen mediu şi lung, având ca scop dezvoltarea regională echilibrată, extrem de importantă pentru România.
„Industria chimică are nevoie de investiţii strategice dacă ne dorim ca acest sector să fie competitiv şi performant. Mandatul meu, ca ministru al Economiei, este să consolidez relaţiile cu partenerii economici şi, astfel, împreună să dezvoltăm un ecosistem ce poate servi ca model pentru fiecare ramură industrială, inclusiv pentru industria chimică”, a mai spus Florin Spătaru.
În discuțiile purtate în cadrul întâlnirii de vineri cu reprezentanții BERD s-au mai aflat subiecte precum climatul investiţional şi sprijinirea companiilor locale.


